când ții un cuvânt
în palme îi simți arcuirea
sub prinderea
de viață
cuvintelor le place să fie
ținute în palmele care simt
aerul cald rotunjit în jurul creșterii
de aripi
și desprinderea
de uimiri
le place cuvintelor
să fie ținute în palme
vei simți
cum în palme tresar
și încap
adevăratele găsiri
viitoarele scânduri
sunt garduri
ce nu vor să treacă
de noi
câte un ochi
deformat de lumină
întinde umbre ascunse sub tălpi
călcate-n picioare
de aceleași cuvinte
îngropate pe rând
în viitoare morminte
cândva fântâni
fostele cumpene ridică
din umeri
aripi prelinse
pe margini ciobite
în găleți
ce-și fâlfâie umbra
pe drumuri ferite
de garduri
de scânduri…
și cuvintele au anotimpuri și căderi și iubiri…
sunt priviri de care cuvintele se îndrăgostesc, la prima vedere. altele sunt mai lungi, în timpul cărora cuvintele se caută, se așteaptă, se potrivesc… însă numai zâmbirea lor, a cuvintelor, le e primăvară.
când (cu)vântul adie același iz de bucurie peste mai multe priviri și când stele se aprind în ochi de ferești, atunci e primăvară-n zâmbire.
iar când primăvara cuvintelor întâlnește primăvara zâmbirilor… atunci trebe că se nasc fluturii și în calendare se înroșesc zile cu nume de sărbători…
Cu ochii închişi în cuvinte
şi aripi crescute în tălpi
alerg pământ de-aduceri aminte
şi-nalt, peste cer, tremur din aripi
zboruri nefrânte…
O herghelie de stele
întinde lumină
pe frunţile norilor ca nişte cai,
ce-şi flutură coama din iarba puţină
ruptă albastru de verde din rai…
Într-un colţ de zâmbet de lună,
în murmur de cântec de paşi,
se arcuiesc ştrengar
litere albe cu talpa nebună
de rătăcire prin timpul fugar…
La capătul străzii de sticlă,
pe-o margine ruptă dintr-un abis,
o pasăre floare cu ochi minunaţi
vede într-un miez de noapte oblică
lumina ce râde-n petale de vis…
În ochi
îngălbenite vise
mă dor cuvinte pân’ la os
pe guri căscate
de mirări nescrise
se strâmbă zâmbete de abanos…
Pierduţi de tălpi, paşii nebuni
mă uită-n pietre obosite
ce-n răni de sânge
ros pe margini
de bănuitele minciuni
se sfarmă-n colţuri nerostite…
Din albul gros şi despletit
ce fumegă de aşteptare
pe nări trag aer
neînsufleţit
şi timpul cărnii rău mă doare…
În clipa asta
fără adăpost
îţi plâng de mila nevederii
mă las să cad
şi cad şi recunosc,
stând în genunchii primăverii,
că-ţi simt tăcerea
pe de rost…
În capul locului
ochii joacă
ruleta
rostogolind secunde
de inimă neagră
pe o piatră de moară
stricată.
Nu te supăra, frate,
că-ţi spun…
mă dor umerii tăi
neplânşi de vreme
pe fruntea ceasului meu
şi nu mai rabd
să car în spate
toată setea pământului
din cuvinte.
Aruncă-mi zarurile
pe o tablă
de ciocolată neagră
şi hai să udăm cerul
deasupra morilor
de vânt…
Voi smulge cuiele
din prinsoarea zâmbetului
înrămat în culori,
voi muşca buzele
până la ochi,
peste pleoape,
ca să vezi
că nu vezi (bine).
Voi linge mirările
pe degete,
într-o limbă
necunoscută ţie,
iar trupul
ţi-l voi mângâia
de orice miros
de ieri, ori de mâine.
Voi topi gheaţa
spartă-n cuvinte,
iar când apa
ne va ajunge la glezne,
voi lăsa vecinii
să ne privească
îmbrăţişarea
în ochi.
Opriţi ninsorile
sub câteva felii
de cer.
Prea multe cărări
amuţite-n zăpadă
se tânguie de dorul
unor urme de paşi…
Daţi soarele mai tare,
pe câteva chipuri
şi mijiţi ochii,
să nu orbiţi
fericirea unor iubiri
sleite de tăceri
fără umbră…
Vorbiţi mai puţin
despre voi şi oasele
durerilor voastre,
şi mai ales nu frângeţi
lumina.
Lăsaţi luna să ne vadă
cuvintele,
ce încă mai au de zâmbit…
Fă-mă să râd,
mi-a spus, într-o doară,
un brad,
rămas doi paşi
în umbră.
Mi-am îmbrăcat aripile
de înger,
ca să ies bine în poze
şi cu buze pline
de dulcegării
am zâmbit
câte-un început de literă
în braţele fiecărei ramuri.
Râdeau vocale
şi cuvinte întregi,
tot mai surd,
tot mai albe,
până când
a început să ningă
în sus,
pe deal.
E toamnă.
Pe cealaltă parte a inimii
cad gânduri
ascunse în frunze neverzi
şi litere rupte
din lumi de cuvinte
ce dor nepăsarea
când nu le mai crezi…
Fă toamna mai mică
în glasul privirii
şi strânge-mi în zâmbet
inima toată,
pe ambele părţi,
până când,
din gândul culorii
curg râuri de vise
ce murmură lin
bucuria de noi
dimineţi…
Un blog cuminte şi... cu suflet! 