RSS

Arhive pe etichete: poveste

balada cu b mic

 

într-o baltă odihnită la lumina lunii pline

se bălteau la o poveste un brotac și un nufăr

cu petale albe, fine.

câte-n lună și în stele nu-și spuneau,

ba și verzi, ba și uscate…

se știau ca-n palma nopții, din cuvinte răspicate.

 

în aceeași baltă lină, se oglindeau de sus, pe-o cracă,

ceva pasăre sublimă,

foarte colorată parcă

și din când în când zâmbirea unor nori în forme mute,

după cum ținea socoata un copac cu crengi tăcute.

 

brotacul se tot cânta, că el va fi prinț cândva,

când vreo jună feciorelnic îl va observa

și din iarba verde crud,

fix în balta lui veni-va să-l sărute, așa ud.

nufărul cu obrazul fin, învelit între petale, îi zâmbea

și cu răbdare îi îngăduia crezare.

 

treceau nopți, treceau și zile, ore lungi de povestiri, ori de vorbe goale pline.

anotimpuri repetate peste baltă se roteau,

toate se schimbau în jururi, numai ei păreau aceiași,

când tăceau.

 

prins adânc de fundul apei, cu un oftat de lujer gros,

nufărul, pe apa lină, visele tihnit își plimbă,

fără de prisos.

de mai sus când e lumină, balta-n cer se reazimă

și pe-o parte din copacul, ce plin de răbdare-n frunze

vântul leneș leagănă.

 

într-o dimineață bună, colț cu o ploaie răcoroasă,

pasărea, de mult trezită, se întinde somnoroasă

sus pe-o creangă mai tăcută, din copacul răbdător.

balta-i goală,

iar deasupra numai gâze care mișcă în zig-zaguri aerul apăsător.

totul pare încremenire

așteptând, de nicăieri, pe brotac să-și vină-n fire

dânsul, însă, mai dormea, lenevit și dus sub apa

care singură băltea…

 

se trezi târziu și înainte de altceva

tulbură oglinda apei, strașnic dând cu pumnu-n ea.

orgolios de fel nu întreabă nimic, ci-și agită ochii-n baltă după nufărul pitic.

nicio urmă, niciun semn, nicio vagă explicație

totu-n jur părea fără de semnificație…

pasărea își luase zborul,

gâzele zig-zagul,

peste baltă se-ntindea, ca o ceață, vagul…

 

brotacul nedumerit ridică privirea

spre copacul înfuriat de vântul de nicăirea

… lucrurile par a fi ce vrem noi să fie…

începură a glăsui crengile trosnind greoi

a-nceput de vijelie

… însă orice lucru moare și dispare

când pierzi din vedere rostul de mirare…

 

apoi ploaia se porni să-și cinstească norii

și cât ai clipi, sub potop de ape, balta întreagă se urni

înghițind pământul

și… mare mirare! iute ca și gândul, până se iviră zorii

noroiul din urmă

deveni cărare.

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Martie 19, 2016 în cuvinte de poveste, pur şi simplu

 

Etichete: , ,

Virgula

 

O codiţă la un gând,

un zâmbet întors pe-o parte,

o curbă a lui Gauss

răsturnată pe un rând…

o paranteză alunecată,

uşor desperecheată,

o arcuire mică

după un cuvânt…

un cântec de greiere

într-o iarbă îndoită,

o lună nouă

aşa zis păcălită…

o bucată de trompă

dintr-un elefant

înghiţit de un şarpe…

 

şi aşa mică cum e ea

niciodată nu împarte,

ci leagă povestea

şi-o duce mai departe…

 

 

 
2 comentarii

Scris de pe Noiembrie 9, 2015 în pur şi simplu

 

Etichete: , , , , , , , ,

înflăcărare

inflacarare

foto: © adina colţea

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Octombrie 10, 2015 în culori văzute de mine, pur şi simplu

 

Etichete: , ,

Îndrăgostiţii nu ştiu că nu ajunge o zi…

 

Tinerii cred că iubirea-i o floare. De aceea îşi dăruiesc flori când se cred îndrăgostiţi. E frumos obiceiul acesta de a ninge petale în culorile emoţiilor ce înfloresc pe chip, cu fiecare soare… însă ei nu ştiu că iubirea e mult mai mult de atât.

Iubirea e un copac. Unul uriaş şi uluitor de frumos. Un copac scos din circuitul anotimpurilor oficiale şi înfipt adânc în pământul din noi.

Iubirea are o parte, minunat situată deasupra noastră, cu încrengături fascinante ce înverzesc înţelesuri noi, cu neobosite întrebări ce-nmuguresc mirări colorate… cu fluturi şi aripi de păsări rare, ce adie văzduhul de parcă zâmbesc, cu friguri şi ploi ce zgribulesc unele vise, cu albe zăpezi ce se aştern discret, peste tâmplele moi… Sunt timpuri, nu anotimpuri, ce trec sau rămân clipe sau ani, disperări sau şoapte, ce adesea ciufulesc frunzele, de drag mai ales.

Există şi-o parte nevăzută a copacului, ce întinde îmbrăţişări spre esenţa simţirii…

Iubirea îşi creşte, în timp, rădăcini, pe care le-ascunde adânc, înspre sine. Le leagă-n secret de bucurii memorate, de doruri şi vise, de neuitate tristeţi. Le râde cu soarele zilelor nepereche, le tace cu lacrimi, în nopţi fără stele. Sunt ancore, nu lanţuri, ce lasă copacul să-şi legene trăirea, în bătaia gândurilor, deasupra tărâmului liber ales.

E un copac în fiecare din noi, ce-şi creşte povestea, începută cândva, probabil, cu o floare…

 

 

 
4 comentarii

Scris de pe Februarie 14, 2015 în pur şi simplu

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Povestea merge mai departe

 

E toamnă.

Pe cealaltă parte a inimii

cad gânduri

ascunse în frunze neverzi

şi litere rupte

din lumi de cuvinte

ce dor nepăsarea

când nu le mai crezi…

Fă toamna mai mică

în glasul privirii

şi strânge-mi în zâmbet

inima toată,

pe ambele părţi,

până când,

din gândul culorii

curg râuri de vise

ce murmură lin

bucuria de noi

dimineţi…

 

 

 
2 comentarii

Scris de pe Noiembrie 1, 2014 în pur şi simplu, zboruri în sine

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

cuvintele

miez de bucurie

în coajă de poveste.

 

 
2 comentarii

Scris de pe Mai 30, 2014 în gânduri de şase, pur şi simplu

 

Etichete: , ,