Iarna pe deal

 

Fă-mă să râd,

mi-a spus, într-o doară,

un brad,

rămas doi paşi

în umbră.

Mi-am îmbrăcat aripile

de înger,

ca să ies bine în poze

şi cu buze pline

de dulcegării

am zâmbit

câte-un început de literă

în braţele fiecărei ramuri.

Râdeau vocale

şi cuvinte întregi,

tot mai surd,

tot mai albe,

până când

a început să ningă

în sus,

pe deal.