În capul locului
ochii joacă
ruleta
rostogolind secunde
de inimă neagră
pe o piatră de moară
stricată.
Nu te supăra, frate,
că-ţi spun…
mă dor umerii tăi
neplânşi de vreme
pe fruntea ceasului meu
şi nu mai rabd
să car în spate
toată setea pământului
din cuvinte.
Aruncă-mi zarurile
pe o tablă
de ciocolată neagră
şi hai să udăm cerul
deasupra morilor
de vânt…
Îmi place să mă joc cu aproape toate cuvintele, în nisipul fin al imaginaţiei neîngrădite. Mi-aş amenaja un loc de joacă la malul copilăriei şi aş înălţa castele în cinstea bucuriei clipei. Aş orienta toate ferestrele spre mare şi aş zăbovi pe la fiecare, zi de zi şi aş desena soarele şi le-aş povesti luna… Aş lăsa valurile să îmi ia şoaptele nerostite şi furtunile să-mi înece neîmplinirea. Aş chema numai gânduri dragi să-mi fie tovarăşi de joacă şi aş savura la nesfârşit dimineţile, cu multă cafea şi ciocolată amăruie…
Un blog cuminte şi... cu suflet! 