valuri de gânduri legănate
de vise
țin în brațe nevăzute
alergări
timpul își află locul
și starea
albastru senin
și adânc albastru
două jumătăți în sfârșit
nesfârșit împreună
în căușuri de suflet
în formă de scoici
se așterne vuind
uniform
neuitarea…
Pe şevaletul unui trup
sculptat în alb,
în ceasuri înlemnite,
întins de drept
şi lung de vechi,
gânduri pictează
emoţii
cu nume de culori.
(A)vântul unor aripi,
neplânse de albastru,
umflă pânzele
intens colorate
şi leagănă, între maluri,
corăbii înnodate
cu ancore străvechi,
aproape uitate…
Din zâmbet mai ales
cresc aripi uriaşe
ce întind orizonturi,
albastre dimineţi,
de par a fi poduri…
Un vârf de condei
tocmit dintr-o rază
de soare albastru
desenează cuvinte,
pe-o plajă fierbinte…
La polul opus,
din clipe îngheţate
şi zăpezi neuitate
curg râuri albastre,
în eternitate…
În urma unor paşi
ce-aleargă spre mare,
din ţipăt de şoapte
un pescăruş albastru
recită în zare…
În tăcerile pline
de zâmbet şi culoare
un dor se alintă,
oftând albastru,
în armonii de chitare…
Era un tip stock, cum li se spune celor care se îmbracă la patru ace şi care ştiu să salute ridicând şarmant din pălărie şi păstrează o eleganţă infinită în fiecare pas, iar fiecare pas, la rându-i, e perfect sincronizat cu un baston din bambus, impecabil lustruit.
Era arătos şi trendy, cu batista albastră în buzunarul simulat printr-o fină cusătură pe piept, iar ochelarii cu rame groase subliniau un aer retro, minunat asortat cu întreaga alură.
Era un dansator, foarte atent la detalii, care-şi ascundea pasiunea şi plăcerea de frumos într-un zâmbet subtil, abia conturat în lumina lumânărilor, ce-şi pâlpâiau fremătări timide pe chipul misterios, prin localuri prea pline de trupuri încinse, în nopţi prea pline de aprinse dorinţe…
Era aproape dimineaţă, când gândurile senine se amestecau haotic cu regretele mistuitoare, ca într-o oală, pusă într-o doară la fiert, cu apă fără sare şi fără nicio noimă.
Se simţea ca o epavă ascunsă sub spoiala unei culori, ca un râs deplasat, într-un pamflet neînţeles. Ar fi vrut să renunţe la tot, în clipa în care un braţ puternic l-a făcut să tresară şi o voce fermecătoare i-a accentuat emoţia, rostind răspicat şi neîndoilenic o nesperată invitaţie la un pahar cu vin…
Desprinde-te și zboară-mă
ochi ascuns sub aripă.
Verde-te și mă albastră
punct în ramă la fereastră…
Dezumbră-te și mă senină
miez de lacrimă-n lumină.
Răsfrânge-te și adâncă-mă
lună ce mă-ntâmpină…
Rimă ruptă din copită
scrie-te și mă neuită,
cuvânt pierdut în cumpănă
minună-te și întâmplă-mă…
Pe sub arcuirea timpului,
ca un curcubeu
sprijinit pe două suflete
ce nu s-au atins niciodată,
am deschis o fereastră
cu vedere spre dimineaţă.
Mă oglindesc în ea,
desculţă,
cu inima în dreptul soarelui
şi chem albastrul
să mă îmblânzească.
Mă joc cu degetele
prin zâmbete ciufulite
şi înşir pe pervaz
boabe de cafea alintate.
Deschei, cuvânt cu cuvânt,
cămaşa uitării
şi-mi las pielea
să respire-n cercuri.
Îmbujorarea din priviri
o prind în păr
şi-mi place când roşul, uneori,
se prelinge pe buze…
Într-o bună zi
o să-mi iau eşarfa
şi o să-mbrăţişăm amurgul
cu ochi închişi
şi repetate şoapte
stropite cu vin…
Un blog cuminte şi... cu suflet! 