RSS

Arhive pe etichete: pamant

Nopţi albe pe cerul gurii

 

Cad înţelesuri

din capul locului

unui cuvânt

ca nişte bulgări rupţi

din zăpada unor oameni

de pământ…

cad

şi se sparg

în culori, în lumini

ciobite la colţuri

de gând…

 

în sus, peste ele,

cerul se întinde târziu

şi aprinde,

rând pe rând,

noime adânci

ca împăcări

dinspre stele…

 

 

Anunțuri
 
7 comentarii

Scris de pe August 10, 2015 în pur şi simplu

 

Etichete: , , , , , ,

(două) linii generale

 

diferenţele sunt

între cer şi pământ.

 

 

 
4 comentarii

Scris de pe Iulie 24, 2015 în gânduri de şase, pur şi simplu

 

Etichete: , ,

Întunericul fără copaci

 

Frunze mirate de verde

plăpând

încremenesc soarele

până departe,

departe de vânt…

 

Din trunchiuri albite

în coajă de viaţă,

cresc crengi arcuite

de timp,

ce împletesc coroane

nemaipurtate de regi

decăzuţi

la pământ…

 

În linişti foşnite

pe cărări fără paşi

pădurea ascunde

adânc, în inima ei,

întunericul…

(de care am uitat)

 

 

 
2 comentarii

Scris de pe Iulie 21, 2015 în pur şi simplu

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Cât ţine un semn de întrebare?

 

Păsări neştuite mâine

uimesc nepăsarea

dimineţilor uitate

sub pleoape

închise.

Lutul sfărâmat

de aripi nezburate

cade întuneric

pe nerostitele vederi.

Soarele arde

lumina din stele

într-un anotimp

paralel.

Inima bate din sânge

în ochii ce dor

nerăspunsuri orbite

pe un cer

fără niciun pământ.

 

 

 
Un comentariu

Scris de pe Mai 27, 2015 în pur şi simplu

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Înlănţuirea necesară a lucrurilor

 

Frunza crede că vântul i se cuvine, încă de la început. Vântul ştie că frunza e a lui, dornică de unduire încă din braţele pomului, ori anume dăruită zborului, în căderi de cuvânt. Cărarea se alintă şi ea cu bogăţia covorului de frunze, mângâiate de vânt. Numai copacul cunoaşte frunzele ca pe un rost al lui, în bătaia vântului, la marginea cărării, un rost adânc înfipt în rădăcinile pământului… Adevărul începe de mai sus, de deasupra crengilor, dintre stele, de unde lumina fiecărei culori se împarte în dăruiri. Fiecare distanţă din timpul unei frunze poartă numele unui anotimp de emoţii şi fiecare anotimp trăieşte pentru frunza lui.

La fel şi cu sufletele îmbrăcate în oameni. Fiecare zâmbet se arcuieşte într-o emoţie anume inventată în chipul unor secunde, cărora el, zâmbetul, le aparţine cu toată dăruirea. Fiecare pas în verdele pădurii a început cândva să înveţe mersul, pentru a putea fi acolo, exact în clipa acelui zâmbet, iar el, trupul desprins în urma paşilor este parte din pădurea acelei rătăciri, cu drepturi depline asupra luminii din ochiul frunzei purtată de-o adiere de vănt, în miezul unui anotimp deloc întâmplător…

 

 
3 comentarii

Scris de pe Mai 19, 2015 în pur şi simplu

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Anul calului

 

1, 3, 4, 6

nechează calul

potcoavele paşilor

în gând…

 

14, 15, 16

flutură coama rebelă

umbrele lunii,

rătăcind…

 

1 unicorn,

2 aripi

şi neapărat alb,

infinit de mult alb

în visul calului, ascuns

în pământul din urma

copitei.

 

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Decembrie 5, 2014 în pur şi simplu, zboruri în sine

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,