Frunze mirate de verde
plăpând
încremenesc soarele
până departe,
departe de vânt…
Din trunchiuri albite
în coajă de viaţă,
cresc crengi arcuite
de timp,
ce împletesc coroane
nemaipurtate de regi
decăzuţi
la pământ…
În linişti foşnite
pe cărări fără paşi
pădurea ascunde
adânc, în inima ei,
întunericul…
(de care am uitat)
Un blog cuminte şi... cu suflet! 
Katalin Cadar
iulie 22, 2015 at 3:24 pm
sublim
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Adina
iulie 22, 2015 at 5:08 pm
mă bucur, zâmbesc, mulţumesc 🙂
ApreciazăApreciază