RSS

Arhive pe etichete: cafea

crede și vei deveni…

 

trezeşte-te!

strigă aripa stângă către jumătatea ei dreaptă. trezeşte-te! deschide-ţi ochii şi vezi-ţi lungul pasului, că n-ai să găsești nicio aripă într-însul.

aripa dreaptă, mai plină de viaţă şi dornică de zbor, şi-a imaginat, într-o singură clipire, întinderea penelor răsfirate în lumina răsăritului şi a zâmbit senin o nerăbdare..

ei, nu… uite! şi, nebună de fel, se şi aruncă în golul dintre cele două scurte tăceri imediate.

ho, nebuno, că nu vreau să zbor şi nici tu nu poţi, fără să mă tragi după tine… trezeşte-te! a spart tăcerea aripa nevisătoare, risipind curcubeul abia arcuit peste dimineaţa lor.

nicun trezit! ce-ţi veni? suntem orice vrem. iar aripa e primul gând. primul dor. din aripă poţi creşte stea, da? sau te poţi odihni frunză, ori iarbă, de vrei să te întinzi verde… poţi fi prima care atinge ploaia, sau ultima care vede amurgul pe geana orizontului rotund… poţi fi oriunde, cât ai clipi şi orice…

auzi că n-avem aripi… mai bine mai pune  o cafea şi hai să ne înfoiem visele, uite ce lumină e afară…

auzi? pe tine nu te strânge uneori lumea asta, pe margini? pe la colţurile rotunjite în gol, de parcă ne-am ţine în braţe într-un fel de ou, în formă de gogoaşă? … ca într-un cocon parcă, așa…

 

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe Ianuarie 13, 2016 în cuvinte de poveste, pur şi simplu

 

Etichete: , , ,

Cafea cu lapte

 

eu strig umăr

tu cazi stea

pe un cer răsturnat

cu pământul

pe dos

 

eu zbor cărare

tu aluneci val

pe o mare îndoită

la orizont

pe celălalt mal

 

tu alungi pasăre

eu adun cântec

printre rânduri promise

într-un viitor

opţional

 

două aripi mai sus

doi îngeri zâmbesc

două cafele amestecate

cu lapte

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Decembrie 13, 2015 în pur şi simplu

 

Etichete: , , , , , ,

Secţiuni prin culoare

 

Din zâmbet mai ales

cresc aripi uriaşe

ce întind orizonturi,

albastre dimineţi,

de par a fi poduri…

 

Un vârf de condei

tocmit dintr-o rază

de soare albastru

desenează cuvinte,

pe-o plajă fierbinte…

 

La polul opus,

din clipe îngheţate

şi zăpezi neuitate

curg râuri albastre,

în eternitate…

 

În urma unor paşi

ce-aleargă spre mare,

din ţipăt de şoapte

un pescăruş albastru

recită în zare…

 

În tăcerile pline

de zâmbet şi culoare

un dor se alintă,

oftând albastru,

în armonii de chitare…

 

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Februarie 1, 2015 în pur şi simplu, simţiri în rime

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

În căutarea sensului pierdut

 

Sunt dimineţi când ai vrea să te trezeşti undeva departe de lume, într-un loc care să nu existe în nicio amintire, unde să nu te ştie nimeni, să fii numai tu cu gândurile tale. Să ai timp să povesteşti cu fiecare şoaptă în parte, să pui întrebări, să aştepţi răspunsuri…

Un loc unde trecerea timpului se măsoară în cuvinte, în carafe cu vin şi în lemne de foc. Unde spaţiul există numai ca sa cuprindă zăpada, ca o minunată idee de a simplifica rătăcirea…

Un astfel de loc se află întotdeauna la capătul îndoielii şi totuşi avântul pornirii ascunde o urmă de încredere, cum că ceva de acolo merită curajul de aici…

Era ciudat… Întâmplarea nu sosise încă. Nemişcarea tăcea din toate colţurile… Şi mai era ceva. Un tablou halucinant. Din interiorul unei rame din plastic verde, ondulat, un spiriduş priveşte în golul dintr-un glob spart, agăţat aiurea, pe o ramură pustie, într-un brad abandonat pe un perete alb ca varu’. Azi dimineaţă, la cafea, am privit iarăşi pânza şi, în lumina caldă a soarelui, pe suprafaţa albă, am observat o priză, undeva în dreapta pomului, lângă urma a ceva ce părea să fi fost cândva un calorifer, probabil electric.E seară acum şi stau tolănită pe fotoliu, lângă şemineu, cu o halbă de vin fiert, cu miere şi scorţişoară şi mijesc ochii, spre acelaşi tablou, în căutarea altor detalii, care să dea un sens, să înceapă o poveste… În miezul ornamentului, lucios ca o oglindă, se reflectă, parcă, un coş mare, plin de fructe, undeva în spatele drăcuşorului îmbrăcat într-o salopetă petecită şi cu o căciulă caraghioasă, prea mică, parcă, pentru capul acoperit de o claie uriaşă de păr cârlionţat. Mă şi întreb cum naiba îi stă pe cap, aşa într-o parte, cu vârful răsucit spre exterior… o fi vreun sistem cu magnet, ascuns undeva în pleata abundentă…

Ce aberaţie, ce irosire de energie şi de culoare. Câtă risipă de sine într-un timp în care, probabil, bătăile din inima secundelor se opriseră de mult, împotmolite în nonsens… La fel se pot împotmoli şi zâmbetele în nedumerirea unor neînţelese întâmplări, sau pot înţepeni în încordarea aşteptării unor încă neîntâmplări.

Poate nonsensul e doar un răgaz pentru refacerea înţelesului în lumina unor alte întrebări. Poate sensul nu se pierde niciodată, ci numai se ascunde, în spatele unor întortocheate semne de întrebare, care trebuie să existe ca să aibe rost şerpuirea noastră, printre îndoieli şi renunţări, mereu în căutarea regăsirii…

 

 

 
2 comentarii

Scris de pe Decembrie 28, 2014 în cuvinte de poveste, pur şi simplu

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Amandina (dulcea de ea)

 

Iar s-a grăbit.

Cu verdele ei însetat de zbor

a gustat din cafea şi-a ieşit

strigând “îmi place de mor”.

 

Din nou s-a repezit.

A luat şi cuvinte necoapte

pe toate, cu poftă, le-a-nghesuit

într-un zâmbet de lapte.

 

Sigur s-a pripit.

Chiar a crezut că între 1 şi 2

e loc şi timp destul de iubit

“ce zi e azi? de ce nu e joi?”

 

Inevitabil s-a îndrăgostit.

Îşi ascunde fluturii după un nor,

dar încă nu ştie că la privit

aripa ei şchioapătă-n zbor…

 

 

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Fereastra mea

 

Pe sub arcuirea timpului,

ca un curcubeu

sprijinit pe două suflete

ce nu s-au atins niciodată,

am deschis o fereastră

cu vedere spre dimineaţă.

Mă oglindesc în ea,

desculţă,

cu inima în dreptul soarelui

şi chem albastrul

să mă îmblânzească.

Mă joc cu degetele

prin zâmbete ciufulite

şi înşir pe pervaz

boabe de cafea alintate.

Deschei, cuvânt cu cuvânt,

cămaşa uitării

şi-mi las pielea

să respire-n cercuri.

Îmbujorarea din priviri

o prind în păr

şi-mi place când roşul, uneori,

se prelinge pe buze…

Într-o bună zi

o să-mi iau eşarfa

şi o să-mbrăţişăm amurgul

cu ochi închişi

şi repetate şoapte

stropite cu vin…

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Iunie 20, 2014 în pur şi simplu

 

Etichete: , , , , , , , , ,

copilării…

 

Îmi place să mă joc cu aproape toate cuvintele, în nisipul fin al imaginaţiei neîngrădite. Mi-aş amenaja un loc de joacă la malul copilăriei şi aş înălţa castele în cinstea bucuriei clipei. Aş orienta toate ferestrele spre mare şi aş zăbovi pe la fiecare, zi de zi şi aş desena soarele şi le-aş povesti luna… Aş lăsa valurile să îmi ia şoaptele nerostite şi furtunile să-mi înece neîmplinirea. Aş chema numai gânduri dragi să-mi fie tovarăşi de joacă şi aş savura la nesfârşit dimineţile, cu multă cafea şi ciocolată amăruie…

 

 

 
5 comentarii

Scris de pe Iunie 1, 2014 în pur şi simplu

 

Etichete: , , , ,