În căutarea cuvântului pierdut

 

– Întoarce-l pe dos!

strigă lemnul

din foaie.

– Apasă mai tare!

o retează scurt

vârful tocit

din cărbunele mut:

– apasă, apasă…

ştii că nu-l doare!

 

Numai degetul plecat

din mână

se-ntreabă sfiit

dacă poate ţine pe umeri

întreaga povară

de gând fără aripă

ce cade rănit

în braţele pline

de sânge

ale cuvântului

irosit

ca aurul pierdut

de comoară…

 

 

 

Jocuri din copilărie de cuvinte

 

Orice nume

e o lume

ca un cerc.

 

Orice om

e un pom

într-o lume

fără nume

dintr-un cerc.

 

Orice gând

e un cuvânt

într-un pom

de om

cu un nume

dintr-o lume

cât un cerc.

 

 

 

Ancore din cer

 

Verdele ierbii

poate ţine gândul

în braţele

unui singur loc.

 

 

 

 

cartografia aerului

 

dorurile

sunt poteci

în calea

gândurilor.

 

 

 

E frig în semnul de-ntrebare (?)

 

Lasă-mi literele să ierneze

şoapte,

până înmuguresc flori

ce-ngheaţă timpul

în fereşti.

Lasă-mi visele să gonească

încurcate

în coamele cailor nebuni

de verzi…

şi degetele să deseneze

cuvinte

pe trupul fiecărui gând,

de la un capăt la altul,

ca şi când…

 

Lasă-ţi ochii să râdă

culori,

pe marginea fiecărei linii

încăpute în palmele

unei clipiri,

până când, din cer

te-mbujorează-n gând

o geană de lumină.

Lasă-ţi aripa să ningă

zbor de fluturi

nebuni de albi

şi degetele să pună-n cui

tăcerea,

ca apoi, râzând,

să ne privim în ochi

zăpada,

ca şi când…

 

 

 

Căderi din cuvânt

 

Cazi,

degete în păr

şi alintări

uitate în gând,

zâmbet în soare

şi buze

pe trupuri de şoapte

ascunse-n cuvânt.

Cazi

şi azi,

hai, cazi

şi lasă-te

să mă prind…

 

 

 

Anul calului

 

1, 3, 4, 6

nechează calul

potcoavele paşilor

în gând…

 

14, 15, 16

flutură coama rebelă

umbrele lunii,

rătăcind…

 

1 unicorn,

2 aripi

şi neapărat alb,

infinit de mult alb

în visul calului, ascuns

în pământul din urma

copitei.

 

 

 

 

A răbda răbdare

 

nu te înghiţi

în muşcătura unei clipe,

prelinge-ţi secunda

pe buzele unui gând,

lungeşte-ţi tăcerea

ce curmă oftatul,

ascunde-nfrigurarea

în podul palmei

frânt,

mai pune o amăgire

pe umerii răbdării

şi tolăneşte-ţi zâmbetul

în faţa focului

ce arde aşteptări…

 

 

 

 

Şotron prin praf de stele

 

Niciodată nisip

în clepsidră de înger.

Mai bine sfeşnic,

în formă de trompetă,

cântând viscolit

în cabaretul

aşteptărilor,

întinse şi dulci

ca mierea.

Gând de oţel,

în pas de melc

mi-e visul

de peşteră

ascuns.

 

 

 

Întoarcerea vorbei în cuvânt

_

Când lipsa verbului

ţi se zbate

sub tâmple

te opreşti, imediat,

din orice cuvânt.

Te înalţi peste orice urme de şoapte

şi te-ascunzi în tăcere,

până trece bătaia

de vânt.

Îţi muşti pe buze

rătăciri de silabe

şi îneci în lacrimi

orice început de gând.

Fereşte-ţi privirea,

reneagă-ţi auzul

şi, mai ales,

nu te încrede în niciun avânt.

Zâmbeşte.

Numai zâmbirea

poate aduce un verb

înapoi, cu picioarele

pe pământ.

_