Târziu de vară până-n seară

 

Sub o apă

pe o piatră

cât privirea s-o încapă

într-un ochi uitat de gând

curge trup de necuvânt…

 

Sub un lemn

pe o cenuşă

cât o şoaptă strânsă ghem

într-un vis jucat pe foc

arde sânge la mijloc…

 

Sub o stea

pe o lumină

cât timp noaptea rătăcea

într-o rază plânsă-n pas

tremură cercu-n compas…

 

Din pământ

cu ţipăt strâmt

se aude toamna.

 

 

 

A răbda răbdare

 

nu te înghiţi

în muşcătura unei clipe,

prelinge-ţi secunda

pe buzele unui gând,

lungeşte-ţi tăcerea

ce curmă oftatul,

ascunde-nfrigurarea

în podul palmei

frânt,

mai pune o amăgire

pe umerii răbdării

şi tolăneşte-ţi zâmbetul

în faţa focului

ce arde aşteptări…