meanwhile…

 

timp ghemuit

în miez de fluturi

zbate culori pe aripi

visate

peste nisipuri

mișcătoare

între două jumătăți

de clepsidră

 

 

 

netimp

 

înlăuntrul clepsidrei

inima nisipului

bate secunde.

 

 

 

Şotron prin praf de stele

 

Niciodată nisip

în clepsidră de înger.

Mai bine sfeşnic,

în formă de trompetă,

cântând viscolit

în cabaretul

aşteptărilor,

întinse şi dulci

ca mierea.

Gând de oţel,

în pas de melc

mi-e visul

de peşteră

ascuns.

 

 

 

Miere şi furnici

 

După ce am ieşit din peştera unde îmi oţeleam gândurile, să nu mai tot ceară timp şi fericire fără rost, m-am întâlnit cu melcul îmbrăcat la patru ace. Avea şi papion peste carapace, de unde am dedus, logic şi imediat, că venea de la spectacolul de cabaret, despre care s-a făcut necontenit reclamă şi mare zarvă, de parcă n-aveai unde altundeva să te adăposteşti de viscolul anunţat, cu aproape aceeaşi frenezie.

Dâra pe care o lăsa răvăşitul petrecăreţ era plină de furnici, pentru că era lipicioasă şi avea gust de miere, probabil de la ochii dulci pe care i-a făcut călugăriţa senzuală, despre care ştia toată urbea cât de mult îi plac delicatesele. A stat cu ea toată noaptea şi s-au giugiulit, la lumina lumânărilor groase, înfipte forţat într-un sfeşnic baroc, de culoare fadă. Melcul era dur, ori indiferent, că nu se temea nicio clipă că insecta l-ar putea devora. Ştia că se poate ascunde, oricând, în casa din spatele curţii, cum îi plăcea să glumească pe seama omoplaţilor lui, antrenaţi de-a lungul multor dimineţi sportive, pe nisipul veşnic umed, de la marginea bălţii fără peşte.

L-am lăsat să-şi întindă dâra mai departe, spre încântarea a generaţii întregi de termite şi mi-am văzut de drum.

Zorile dezveleau, sub o cortină de ceaţă, marginea zimţată a ţiglelor de pe casele înghesuite în jurul bisericii, unde, deasupra tuturor, îngerul alb vestea din trompetă debutul unei zile la fel de banale, ca orice început de toamnă târzie, într-un gând de luni, lipsit de orice vlagă.

 

 

Publicitate

 

Tatuaj

 

După o noapte de dezmăţ total, s-a trezit, în jurul amiezii, cu faţa în nisip şi o infernală usturime pe umărul drept. A deschis leneş un singur ochi şi a sărit ca ars. O gaşcă de puţoi fericiţi şi gălăgioşi îi frecau umărul cu nisip şi apă, ba chiar şi cu lopăţica, să-i scoată păianjenii din piele.

 

 

 

Eşarfă în dar

 

Întotdeauna şi-a dorit o căsuţă la mare. Cu terasă, aproape de valuri. Când a cerut-o de soţie, în loc de inel, i-a dăruit o eşarfă. A legat-o la ochi şi a făcut-o să râdă tot drumul. Avea emoţii. Pe petecul lor de lume, desenată în nisip, era căsuţa visată. Au rămas acolo până-n zori, îmbrăţişaţi.