Un câine de dor
îmi dă târcoale
la fiecare pas
de gând
sătul de oase
de cuvinte
apă de ploaie
sau carne
de tun
măcar de-ar sta
locului
să-l frâng la pieptul
unei clipe…
dar nu!
el pleacă și vine
căutându-mi
în vene
lătratul
Arhive pe etichete: dor
sărbătorile din noi…
Îmi amintesc, cu drag, de crăciunurile copilăriei, când întreg universul îşi strângea marginile, ca o îmbrăţişare binecuvântată, la poarta curţii noastre, plină de urme în zăpadă şi dincolo, până în fundu’ grădinii cu cărarea ei de paşi, ţinând în palme casa toată, cu încăperile ei luminate şi cald zâmbite la fiecare freamăt de sărbătoare.
Îmi amintesc cum căldura cuptorului înteţea şi umplea bucătăria cu mirosul de scorţişoară din aluatul de turtă dulce, pe care îl modelam cu bucurie şi îl decoram cu stafide şi miez de nucă, sub blânda privire a mamei… de complicitatea tatei la nerăbdarea noastră, pândindu-l pe Moş Crăciun, pentru noi, prin gerul de afară… Nu pot uita emoţia copleşitoare când îi citeam pe chip zâmbetul acela care urma să anunţe o bucurie… şi apoi năvala dată de toţi deodată, fiecare vrând să vadă primul sacul mare din pânză peticită, lăsat de darnicul, dar grăbitul moş, în faţa uşii, la intrare…
E atât de multă lumină în amintirile crăciunurilor de atunci şi atât de mult dor…
Eu cred că mare parte din nerăbdarea sărbătorilor de astăzi e strâns legată de bucuria aducerii aminte… acele neuitări, atât de dragi, ne poartă, în privri calde, peste timp şi ne învaţă iarăşi, an de an, că în suflet se adună adevăratele bucurii şi că ele, numai ele, bucuriile de suflet, ne fac să fim mai buni…
Crăciun frumos, oameni buni!
… rămânerea în septembrie
septembrie e încă vara din toamnă
acceptarea în seninul privirii
îmbrăţişarea totului aşa cum e
şi iubirea de tot
cu dăruire de înţelesuri
septembrie e întinderea trupului
între susul şi josul trecerii de timp
ca o cuprindere împăcată
a lunecării
septembrie e încă iubire
cu luare şi dare de suflet
dincoace de orizontul iernii
ce poate muri înverzirea
sub albe tăceri.
fiecare anotimp are trei părţi
ieri, azi, mâine …
trei feluri de a privi
timpul
încremenind va fi fosturile
în privelişti de suflet
toamna e înţelepciunea ochiului
mai mult ca oricând
septembrie e dorul din uitare
mai mult ca oricare
mai ales trecând. ..
mai ales
nerămânând.
hai să rămânem în septembrie!
alegerea ochiului e mai presus
de cuvânt.
asta i frumuseţea amestecului
dintre timp şi anotimp
ca paradox
dacă vrei….
Secţiuni prin culoare
Din zâmbet mai ales
cresc aripi uriaşe
ce întind orizonturi,
albastre dimineţi,
de par a fi poduri…
Un vârf de condei
tocmit dintr-o rază
de soare albastru
desenează cuvinte,
pe-o plajă fierbinte…
La polul opus,
din clipe îngheţate
şi zăpezi neuitate
curg râuri albastre,
în eternitate…
În urma unor paşi
ce-aleargă spre mare,
din ţipăt de şoapte
un pescăruş albastru
recită în zare…
În tăcerile pline
de zâmbet şi culoare
un dor se alintă,
oftând albastru,
în armonii de chitare…
Pietrele nu tac
Cine eşti?
Mă întreabă piatra
în trecerea unui pas
peste o secundă
de dor.
Cine ai vrea să fiu?
Mă joc, repede,
cu alunecarea unei idei
peste un zâmbet
de drag.
M-a privit un timp,
apoi mi-a spus totul
într-o singură tăcere:
fii câte puţin
din tot ce-ţi place să fii,
neîntrerupt,
în fiecare pas,
câte o zi…
Piatra din visul cărării
Niciodată înadins
n-a crezut să-i fie
ochiul desprins
din poezie.
Uneori, când murea,
lacrimi râdea
într-o clipă uitată,
pe o ramă pătată,
cât ochiul clipea.
Alteori, pasăre plină
de culori în lumină,
cântă fără zbor
doruri ce mor
în voce rubină,
sub lună senină.
Mereu încântată,
în şoaptă mirată,
de valuri purtată,
în gânduri te pierde,
te acoperă-n verde
şi-ai vrea, înc-odată,
să nu fii tot piatră.
Iubirea
Iubirea – un substantiv atât de comun simţurilor noastre şi totuşi propriu fiecărei îndrăgostiri în parte… un tărâm al cuvintelor frumoase, spuse uneori şoptit, alteori în lacrimi… un carusel nebun, dar incitant, ce te poartă când în zboruri albe, când în libere căderi… un curcubeu de sentimente şi emoţii, ce răsplătesc, din plin, orice aşteptări… un dans perpetuu, cu apropieri şi depărtări perfect armonioase, un permanent dor şi o mereu alinare… o avalanşă de clipe magice, în care spaţiul şi timpul îşi topesc limitele şi iau forma dorinţelor…
Iubirea – o binecuvântare în sine!
Un blog cuminte şi... cu suflet! 