bucurIE

 

ie e atunci când trupul parcă dispare și rămâi numai suflet.
îmbrăcat în emoție și-n sărbătoare.

 

 

 

360 de grade (la umbră)

 

Un gol răsturnat

într-un ochi de sticlă

prelins pe-un picior

de damă de pică

încordat rotund

pe un cal de mare

rezemat confuz

pe o scoică de soare

apusă prelung

sub o frunză de cer

înnoptat de toamnă

pe un mal stingher

rupt dintr-un pas

pierdut aiurea

într-o urmă de ceas

pe o mână de stea

cu umbra întinsă

pe-un zid de perdea

îngălbenită de cuvinte

din pietre uitate

în tălpi de jurăminte

tăcute colorat

în cioburi de fapte

strânse-n mirări

pe orizonturi de şoapte

muşcate adânc

pe buze ţipate

în goluri uneori

răsturnate…

 

 

 

nevederea lunii

 

caii caută un loc să şadă

luna-ncearcă să ne vadă

iarba cere să te-ntindă

noaptea vrea să-i fiu oglindă

piatra-i gata să mă tacă

verbu-i la un pas de dacă

ploaia-n tălpi ne şchioapătă

trupul umbră-şi capătă

mărul muşcă adânc din mine

verdele îţi vine bine

ochiul se aruncă-n mare

orizontul vrea culoare

degetele frâng lumina

aripile-şi uită vina

roşu curge din pahare

setea se prelinge-n zare

caii locul nu-şi găsesc

stele-n iarbă se topesc

copacii te rătăcesc

păsările-n lung mă cresc

unde-i luna?

chiar acuma…

 

 

 

Hai, lasă-te de furtuni!

 

Lumina pe cer se stinge,

norii parcă-ncep a plânge,

vântu’ pare îmbufnat,

timpu’ pleacă supărat,

ţipetele tună-n cer,

fulgerele-n ochi nu pier…

tu te întreabă şi socoate

şi cu degetele toate,

cu un gest,

un pic ştrengar,

varsă apa din pahar!

 

 

 

Secţiuni prin culoare

 

Din zâmbet mai ales

cresc aripi uriaşe

ce întind orizonturi,

albastre dimineţi,

de par a fi poduri…

 

Un vârf de condei

tocmit dintr-o rază

de soare albastru

desenează cuvinte,

pe-o plajă fierbinte…

 

La polul opus,

din clipe îngheţate

şi zăpezi neuitate

curg râuri albastre,

în eternitate…

 

În urma unor paşi

ce-aleargă spre mare,

din ţipăt de şoapte

un pescăruş albastru

recită în zare…

 

În tăcerile pline

de zâmbet şi culoare

un dor se alintă,

oftând albastru,

în armonii de chitare…

 

 

 

 

Vederea ochiului pe timp de noapte

 

O pasăre mai rară

stătea pe o scară (lângă o pară)

cu-o eşarfă la ochi

şi le ciripea tuturor

despre ideea de zbor…

 

Un unicorn uşor depresiv

că a sfâşiat un nor fictiv

stătea supărat (şi nemâncat)

şi le spunea tuturor

cum toate îl dor…

 

O girafă tare tristă

şi fără batistă

suspina alintat (şi cam afectat)

lângă un bloc

şi plângea că n-are loc…

 

Un elefant cam grăsun,

da’ c-un suflet bun

se legăna, desigur (şi era singur)

într-un hamac,

lângă cel mai frumos mac…

 

Tu unde erai?

 

 

 

Piatra din visul cărării

 

Niciodată înadins

n-a crezut să-i fie

ochiul desprins

din poezie.

 

Uneori, când murea,

lacrimi râdea

într-o clipă uitată,

pe o ramă pătată,

cât ochiul clipea.

 

Alteori, pasăre plină

de culori în lumină,

cântă fără zbor

doruri ce mor

în voce rubină,

sub lună senină.

 

Mereu încântată,

în şoaptă mirată,

de valuri purtată,

în gânduri te pierde,

te acoperă-n verde

şi-ai vrea, înc-odată,

să nu fii tot piatră.

 

 

 

Condiţional optativ intens

 

Dac-ar fi să-mi rătăcesc

printre rime părăsite

verdele, să-l amăgesc

sub senzaţii-ngălbenite,

ţi-ar lipsi?

 

De-ar fi să-mi râdă norii

cu zâmbetu’ întins pe trup

şi-n păr, nebuni, cocorii,

din ţipăt liniştea s-o rup,

ai vrea să fii?

 

Dac-o dată, din idee,

aş putea să smulg un os

şi în plânsu’ de femeie

aş ciopli tremur sfios,

oare-ai veni?

 

Să ai umbră tu, dorinţă, şi să fii?

 

 

 

 

Amandina (dulcea de ea)

 

Iar s-a grăbit.

Cu verdele ei însetat de zbor

a gustat din cafea şi-a ieşit

strigând “îmi place de mor”.

 

Din nou s-a repezit.

A luat şi cuvinte necoapte

pe toate, cu poftă, le-a-nghesuit

într-un zâmbet de lapte.

 

Sigur s-a pripit.

Chiar a crezut că între 1 şi 2

e loc şi timp destul de iubit

“ce zi e azi? de ce nu e joi?”

 

Inevitabil s-a îndrăgostit.

Îşi ascunde fluturii după un nor,

dar încă nu ştie că la privit

aripa ei şchioapătă-n zbor…

 

 

 

Cântec

 

Desprinde-te și zboară-mă

ochi ascuns sub aripă.

Verde-te și mă albastră

punct în ramă la fereastră…

 

Dezumbră-te și mă senină

miez de lacrimă-n lumină.

Răsfrânge-te și adâncă-mă

lună ce mă-ntâmpină…

 

Rimă ruptă din copită

scrie-te și mă neuită,

cuvânt pierdut în cumpănă

minună-te și întâmplă-mă…