RSS

Arhive pe etichete: fereastra

Nunta de fier

 

De câte ori aprindea bricheta, fie şi numai din plictiseală, îmi aminteam de hârjoneala din hambar, în serile când turna afară cu găleata, de zici că se rupea cerul în hohote de plâns.

O aprindea în joacă, îşi lumina faţa, cât să-i văd zâmbetul prefăcut tâmp şi îmi trăgea cu ochiu’ îndemnându-mă să-i privesc ultimul tatuaj. Era un vierme încolăcit de gâtul unei sticle de whisky, din care ieşea, triumfător, un stilou cu peniţă aurie, pătată artistic de câţiva stropi grei de cerneală. Mă întorceam cu faţa spre fereastră, să nu mă vadă cum râd, iar el, foarte serios, îşi plimba degetele, ca şi cum ar scrie cu stiloul legendar, pe spatele meu, romane de dragoste, cu crime şi pedepse, cu hoarde de cai înaripaţi, cu sacrificii din iubire, cu unicorni iubind girafe… Degeaba râdeam de atâta gâdilat şi încercam să scap de vârful peniţei inspirate. El o ţinea una şi bună, că o să mă duca la altar şi o să fiu mireasa lui preferată, cu pielea iscălită de un mare artist şi visător, cu stilou la purtător.

Era atât de bun când scria, că nu-i puteam refuza niciun cuvânt, niciun rând şi nu mă puteam opri din zâmbit. I-am promis, ca vom inventa o sărbătoare a noastră, ceva tare de tot, de exemplu “nunta de fier” şi atunci, la aniversarea noastră, ca să-i arăt cât de mult mă bucur de el, o să-mi fac şi eu primul tatuaj: o călimară mereu plină, cu cerneală albastră ca marea din ochii lui, ca să mă poată scrie neîntrerupt, neobosit, nemuritor…

 

 

 
2 comentarii

Scris de pe noiembrie 22, 2014 în cuvinte de poveste, pur şi simplu

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Cântec

 

Desprinde-te și zboară-mă

ochi ascuns sub aripă.

Verde-te și mă albastră

punct în ramă la fereastră…

 

Dezumbră-te și mă senină

miez de lacrimă-n lumină.

Răsfrânge-te și adâncă-mă

lună ce mă-ntâmpină…

 

Rimă ruptă din copită

scrie-te și mă neuită,

cuvânt pierdut în cumpănă

minună-te și întâmplă-mă…

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe august 22, 2014 în pur şi simplu, simţiri în rime

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Fereastra mea

 

Pe sub arcuirea timpului,

ca un curcubeu

sprijinit pe două suflete

ce nu s-au atins niciodată,

am deschis o fereastră

cu vedere spre dimineaţă.

Mă oglindesc în ea,

desculţă,

cu inima în dreptul soarelui

şi chem albastrul

să mă îmblânzească.

Mă joc cu degetele

prin zâmbete ciufulite

şi înşir pe pervaz

boabe de cafea alintate.

Deschei, cuvânt cu cuvânt,

cămaşa uitării

şi-mi las pielea

să respire-n cercuri.

Îmbujorarea din priviri

o prind în păr

şi-mi place când roşul, uneori,

se prelinge pe buze…

Într-o bună zi

o să-mi iau eşarfa

şi o să-mbrăţişăm amurgul

cu ochi închişi

şi repetate şoapte

stropite cu vin…

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe iunie 20, 2014 în pur şi simplu

 

Etichete: , , , , , , , , ,