O pasăre mai rară
stătea pe o scară (lângă o pară)
cu-o eşarfă la ochi
şi le ciripea tuturor
despre ideea de zbor…
Un unicorn uşor depresiv
că a sfâşiat un nor fictiv
stătea supărat (şi nemâncat)
şi le spunea tuturor
cum toate îl dor…
O girafă tare tristă
şi fără batistă
suspina alintat (şi cam afectat)
lângă un bloc
şi plângea că n-are loc…
Un elefant cam grăsun,
da’ c-un suflet bun
se legăna, desigur (şi era singur)
într-un hamac,
lângă cel mai frumos mac…
Tu unde erai?
Întotdeauna şi-a dorit o căsuţă la mare. Cu terasă, aproape de valuri. Când a cerut-o de soţie, în loc de inel, i-a dăruit o eşarfă. A legat-o la ochi şi a făcut-o să râdă tot drumul. Avea emoţii. Pe petecul lor de lume, desenată în nisip, era căsuţa visată. Au rămas acolo până-n zori, îmbrăţişaţi.
Pe sub arcuirea timpului,
ca un curcubeu
sprijinit pe două suflete
ce nu s-au atins niciodată,
am deschis o fereastră
cu vedere spre dimineaţă.
Mă oglindesc în ea,
desculţă,
cu inima în dreptul soarelui
şi chem albastrul
să mă îmblânzească.
Mă joc cu degetele
prin zâmbete ciufulite
şi înşir pe pervaz
boabe de cafea alintate.
Deschei, cuvânt cu cuvânt,
cămaşa uitării
şi-mi las pielea
să respire-n cercuri.
Îmbujorarea din priviri
o prind în păr
şi-mi place când roşul, uneori,
se prelinge pe buze…
Într-o bună zi
o să-mi iau eşarfa
şi o să-mbrăţişăm amurgul
cu ochi închişi
şi repetate şoapte
stropite cu vin…
Un blog cuminte şi... cu suflet! 