RSS

Arhive pe etichete: emotii

ca și cuvântul femeile sunt…

 

bucurie, mirare, vioară, pasiune, lacrimă, aripă, noapte…  toate feminine, pentru că unele emoții aleg să trăiască în cuvinte delicate ce pot fi oricând priviri îmbujorate, tristeți ascunse sub gene plecate sau zâmbete arcuite în colțuri de șoapte… femeia însăși e trup de cuvânt, blând rotunjit de vocale, a cărui rostire tresare alte cuvinte, atent potrivite să o pună în valoare.

cine iubește cuvintele știe că în orice trup de femeie se ascunde o poezie ce nu întârzie să apară, când anume e privit din afară… cuvintele emoții trebuie iubite încă din gând. la fel se vor prețuite femeile cuvânt.

 

 

Anunțuri
 
4 comentarii

Scris de pe Martie 8, 2016 în pur şi simplu

 

Etichete: , ,

Înlănţuirea necesară a lucrurilor

 

Frunza crede că vântul i se cuvine, încă de la început. Vântul ştie că frunza e a lui, dornică de unduire încă din braţele pomului, ori anume dăruită zborului, în căderi de cuvânt. Cărarea se alintă şi ea cu bogăţia covorului de frunze, mângâiate de vânt. Numai copacul cunoaşte frunzele ca pe un rost al lui, în bătaia vântului, la marginea cărării, un rost adânc înfipt în rădăcinile pământului… Adevărul începe de mai sus, de deasupra crengilor, dintre stele, de unde lumina fiecărei culori se împarte în dăruiri. Fiecare distanţă din timpul unei frunze poartă numele unui anotimp de emoţii şi fiecare anotimp trăieşte pentru frunza lui.

La fel şi cu sufletele îmbrăcate în oameni. Fiecare zâmbet se arcuieşte într-o emoţie anume inventată în chipul unor secunde, cărora el, zâmbetul, le aparţine cu toată dăruirea. Fiecare pas în verdele pădurii a început cândva să înveţe mersul, pentru a putea fi acolo, exact în clipa acelui zâmbet, iar el, trupul desprins în urma paşilor este parte din pădurea acelei rătăciri, cu drepturi depline asupra luminii din ochiul frunzei purtată de-o adiere de vănt, în miezul unui anotimp deloc întâmplător…

 

 
3 comentarii

Scris de pe Mai 19, 2015 în pur şi simplu

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Nesositele plecări

 

Pe şevaletul unui trup

sculptat în alb,

în ceasuri înlemnite,

întins de drept

şi lung de vechi,

gânduri pictează

emoţii

cu nume de culori.

(A)vântul unor aripi,

neplânse de albastru,

umflă pânzele

intens colorate

şi leagănă, între maluri,

corăbii înnodate

cu ancore străvechi,

aproape uitate…

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Mai 16, 2015 în pur şi simplu

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Ziua nopţilor deschise

 

Printre fluturi,

ce-şi cuibăresc primăvara

în stomacul unui vis

sătul de iarnă,

ziua îşi numără aripi

ce ies din tiparele

culorii,

ca şi cum cineva ar picta

elefanţi

pe albul ghioceilor…

Degete mirate

de lumină

duc mâna la portofel

şi, fără să clipească,

ochii plătesc

câteva zâmbete.

Restul de emoţii

vin din urmă

în gara unei tăceri,

unde noaptea e poftită

în vagoane.

 

 

 
4 comentarii

Scris de pe Martie 20, 2015 în pur şi simplu

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

Îndrăgostiţii nu ştiu că nu ajunge o zi…

 

Tinerii cred că iubirea-i o floare. De aceea îşi dăruiesc flori când se cred îndrăgostiţi. E frumos obiceiul acesta de a ninge petale în culorile emoţiilor ce înfloresc pe chip, cu fiecare soare… însă ei nu ştiu că iubirea e mult mai mult de atât.

Iubirea e un copac. Unul uriaş şi uluitor de frumos. Un copac scos din circuitul anotimpurilor oficiale şi înfipt adânc în pământul din noi.

Iubirea are o parte, minunat situată deasupra noastră, cu încrengături fascinante ce înverzesc înţelesuri noi, cu neobosite întrebări ce-nmuguresc mirări colorate… cu fluturi şi aripi de păsări rare, ce adie văzduhul de parcă zâmbesc, cu friguri şi ploi ce zgribulesc unele vise, cu albe zăpezi ce se aştern discret, peste tâmplele moi… Sunt timpuri, nu anotimpuri, ce trec sau rămân clipe sau ani, disperări sau şoapte, ce adesea ciufulesc frunzele, de drag mai ales.

Există şi-o parte nevăzută a copacului, ce întinde îmbrăţişări spre esenţa simţirii…

Iubirea îşi creşte, în timp, rădăcini, pe care le-ascunde adânc, înspre sine. Le leagă-n secret de bucurii memorate, de doruri şi vise, de neuitate tristeţi. Le râde cu soarele zilelor nepereche, le tace cu lacrimi, în nopţi fără stele. Sunt ancore, nu lanţuri, ce lasă copacul să-şi legene trăirea, în bătaia gândurilor, deasupra tărâmului liber ales.

E un copac în fiecare din noi, ce-şi creşte povestea, începută cândva, probabil, cu o floare…

 

 

 
4 comentarii

Scris de pe Februarie 14, 2015 în pur şi simplu

 

Etichete: , , , , , , , , ,

A trăi trăire

 

Sunt trup

ce respiră emoţii

şi ochi

ce se întind prelung

mijind aşteptarea…

pe buze

tremur nelinişti

şi strâng din dinţii

cuvintelor

să rabde tăcerea…

dar degetele,

vorbesc singure,

negru pe alb

şi zgârie-n şoaptă

mirarea…

Sunt zâmbet

născut din lumină

şi nu voi muri niciodată

iubirea…

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Iulie 31, 2014 în pur şi simplu, zboruri în sine

 

Etichete: , , , , , , , ,

Eşarfă în dar

 

Întotdeauna şi-a dorit o căsuţă la mare. Cu terasă, aproape de valuri. Când a cerut-o de soţie, în loc de inel, i-a dăruit o eşarfă. A legat-o la ochi şi a făcut-o să râdă tot drumul. Avea emoţii. Pe petecul lor de lume, desenată în nisip, era căsuţa visată. Au rămas acolo până-n zori, îmbrăţişaţi.

 

 

 
 

Etichete: , , , , , , , , ,