RSS

cu creionul pe hârtie

 

căutând să înțeleg

teoria căderii corpurilor în vid

am desenat întâi o încăpere

care a ieşit în formă de inimă

apoi pana

ca o felie de aripă

şi bila – asta a fost cea mai simplă –

ca o lună plină

deşi strălucea ca un soare

le-am dat drumul deodată

în mintea mea

dar încăperea începu să zvâcnească

iar pana dansa în jurul bilei

uitând de matematică

atunci am înţeles

că desprinderea de ceea ce crezi că ştii

e ceea ce trebuie să aştepţi să se întâmple

altfel corpurile cad

decalat

şi nu vor dansa niciodată

 

sau altfel spus

în orice căuş împovărat

de greutatea palmelor

nu îşi face cuib

însetarea

 

 

 

Reclame
 
Scrie un comentariu

Scris de pe noiembrie 24, 2018 în pur şi simplu

 

like feather like sand

 

foto: © adina colţea

 

sub nenăscuții pași
nisipul visează
aripi

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe noiembrie 16, 2018 în culori văzute de mine, pur şi simplu

 

stop-cadru

 

mă vâr sub pleoape

şi îmi întind oasele vederii

sub liniştea caldă

a neuitării

numai degetele gândului

scarmănă neobosite

spinarea visării…

 

ca o mâță tolănită

în poala cerului

noaptea toarce

 

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe noiembrie 13, 2018 în pur şi simplu

 

muguri

 

treptat s-a înserat în paharul cu vise și melcul începu a dansa pe piciorul de sticlă, așa cum a văzut mai demult câteva stele de mare dansând la bară, într-un club improvizat înlăuntrul unei bărci naufragiate la malul lunii.
își amintea de scoicile decoltate ce aplaudau frenetic pe plaja tolănită la parterul catargului părăsit de pânze și zâmbea îmbătat de lumina stroboscopică a neonului defect, prins în două puncte de vedere asimetrice, deasupra oglinzii viitorului. de fapt nici nu era melc, ci un mormoloc de gânduri purtând în spate o colivie,
în care timpul bătea din aripi miezul nopții…

 

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe octombrie 30, 2018 în pur şi simplu

 

retina secundei

fără umbre
clipele ar trece
neobservate

 


foto ©  adina colțea

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe octombrie 27, 2018 în culori văzute de mine, pur şi simplu

 

oul din pasăre

 

la început își pigulea secundele așa cum pigulești petuniile în jardinieră. le reteza irosirile și le adâncea rădăcinile în pământul clipelor. altele le presăra cu migală în calea pașilor, ori le sădea ca pe semințe în pumni de gânduri ce urmau să înflorească în colțurile zâmbetelor preferate. deșira neobosit ghemuri de bucurii colorate și împletea curcubeie din nerăbdarea cuvintelor…
au trecut zile nenumărate, au trecut anotimpuri neobservate, dintr-o parte în alta a singurei clepsidre ce nu măsura timpul trecut, ci însăși fără măsura prezentului, secundele fiind înmulțite cu dăruire și iscusință…

acum totul e altfel. își aruncă în aer secundele și nu așteaptă să le prindă iar. unele rămân agățate de stele, altele cad pe lângă trupul cărării. iar cele ce se întorc în sine, sunt albe… își poartă umerii adunați prin buzunare, ca să nu poată privi peste ei. nerăbdările trec în carantina tăcerii, iar sub aripi cresc nepăsări…

timpul trece. totul e trecător. numai schimbarea însăși rămâne neschimbată. singurul reper în viață e clipa și înțelepciunea de a accepta trecerea ei…

 

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe octombrie 19, 2018 în pur şi simplu

 

Inshallah

 

a te lăsa clipelor nenăscute cu toată aripa credinței că zborul e în mâinile sorții, mai presus de așteptări, de vise, de planuri… a îmbrățișa cărarea cu toată talpa mersului fără spaime și fără mofturi, ci numai cu zâmbetul așternut senin sub fiecare pas… a accepta adânc în sângele simțirii că nimic nu e lăsat la voia întâmplării, iar întâmplarea însăși e trup croit după rostul fiecărui sânge în lume…  a uita de vreri semețe și a coborî pe lujerul smereniei până la rădăcina bucuriei de a trăi daturile așa cum vin și de a le fi în cale, de oriunde ar veni…

cineva îmi spunea deunăzi că limba arabă nu se învață, ci se simte. tare mi-a plăcut. poate și pentru că primul cuvânt pe care l-am asimilat e unul plin de simțire. „Inshallah” se poate traduce cu „dacă Allah vrea” sau mai simplu cu “voia lui Dumnezeu”, însă întâlnirea lui în repetate rostiri, în felurite împrejurări, te poartă adânc spre miezuri de trăire…

 

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe septembrie 30, 2018 în pur şi simplu