Desprinde-te și zboară-mă
ochi ascuns sub aripă.
Verde-te și mă albastră
punct în ramă la fereastră…
Dezumbră-te și mă senină
miez de lacrimă-n lumină.
Răsfrânge-te și adâncă-mă
lună ce mă-ntâmpină…
Rimă ruptă din copită
scrie-te și mă neuită,
cuvânt pierdut în cumpănă
minună-te și întâmplă-mă…
Când aşteptarea
întinde sufletul
între fiecare două secunde
ce se îndepărtează lent
una de alta,
scrâşnind durerea
trecerii prin sine,
dorul devine trup
pentru carnea dorinţei
şi oasele cuvintelor
nespuse…
punctul
ochiului închis
se alungeşte
prelung şi firav,
ca o lacrimă
ce picură ascuns
peste rana timpului
adânc deschisă…
şi dâra ei,
nerătăcită urmă,
devine linie subţire
ce îmbracă trupul
gol de speranţa
adevăratei umbre…
Un blog cuminte şi... cu suflet! 