RSS

oul din pasăre

 

la început își pigulea secundele așa cum pigulești petuniile în jardinieră. le reteza irosirile și le adâncea rădăcinile în pământul clipelor. altele le presăra cu migală în calea pașilor, ori le sădea ca pe semințe în pumni de gânduri ce urmau să înflorească în colțurile zâmbetelor preferate. deșira neobosit ghemuri de bucurii colorate și împletea curcubeie din nerăbdarea cuvintelor…
au trecut zile nenumărate, au trecut anotimpuri neobservate, dintr-o parte în alta a singurei clepsidre ce nu măsura timpul trecut, ci însăși fără măsura prezentului, secundele fiind înmulțite cu dăruire și iscusință…

acum totul e altfel. își aruncă în aer secundele și nu așteaptă să le prindă iar. unele rămân agățate de stele, altele cad pe lângă trupul cărării. iar cele ce se întorc în sine, sunt albe… își poartă umerii adunați prin buzunare, ca să nu poată privi peste ei. nerăbdările trec în carantina tăcerii, iar sub aripi cresc nepăsări…

timpul trece. totul e trecător. numai schimbarea însăși rămâne neschimbată. singurul reper în viață e clipa și înțelepciunea de a accepta trecerea ei…

 

 

 

Reclame
 
Scrie un comentariu

Scris de pe octombrie 19, 2018 în pur şi simplu

 

Inshallah

 

a te lăsa clipelor nenăscute cu toată aripa credinței că zborul e în mâinile sorții, mai presus de așteptări, de vise, de planuri… a îmbrățișa cărarea cu toată talpa mersului fără spaime și fără mofturi, ci numai cu zâmbetul așternut senin sub fiecare pas… a accepta adânc în sângele simțirii că nimic nu e lăsat la voia întâmplării, iar întâmplarea însăși e trup croit după rostul fiecărui sânge în lume…  a uita de vreri semețe și a coborî pe lujerul smereniei până la rădăcina bucuriei de a trăi daturile așa cum vin și de a le fi în cale, de oriunde ar veni…

cineva îmi spunea deunăzi că limba arabă nu se învață, ci se simte. tare mi-a plăcut. poate și pentru că primul cuvânt pe care l-am asimilat e unul plin de simțire. „Inshallah” se poate traduce cu „dacă Allah vrea” sau mai simplu cu “voia lui Dumnezeu”, însă întâlnirea lui în repetate rostiri, în felurite împrejurări, te poartă adânc spre miezuri de trăire…

 

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe septembrie 30, 2018 în pur şi simplu

 

sens unic

 

doar setea de pași

mărginește visarea

cu o cărare

 

foto: © adina colţea

 

 

 
2 comentarii

Scris de pe septembrie 12, 2018 în culori văzute de mine, pur şi simplu

 

comoara

 

ne stă pe limbă

rostirea unui neam

de fapte

purtate îndelung pe umeri de tăceri

plutind timid printre fiorduri

de cuvinte

fără veste de salvare

ghemuiți în gândurile

bărci

visăm la maluri intrate adânc

în miez de ape limpezite în care

însă

nu avem curaj să ne avântăm

cu brațele vorbelor

vâsle

 

și totuși trăim

cu toată însetarea sângelui nenăscut

în trupul cuvintelor

abia deslușite pe buzele

hazardului

 

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe august 31, 2018 în pur şi simplu

 

răgaz

tihna culorii
pe umerii privirii
eșarfă în dar

 

foto: © adina colţea

 

 

 
 

magie 

 

de câtă magie ai nevoie pentru a te întoarce în tine – m-a întrebat socotind încruntat stelele care cad.

am ridicat din umeri aşa cum ridici din sprâncene şi am tăcut alte câteva răsărituri. nu ne-am mai întâlnit de atunci, deşi mi-a promis că va fi lânga mine.

am zâmbit de multe ori între timp, dar niciodată ca astăzi, când m-am privit din urma paşilor şi am văzut cum stelele îmi cad în păr, iar lumea se opreşte în ochii mei, ca fluturii pe petale. şi a mai fost ceva. o emoţie adâncă, un fel de îmbrăţişare înlăuntrul secundelor, din care imediat s-a desprins soarele şi o felie mare de cer a căpătat culoarea părului meu…

 

 

 

 
Un comentariu

Scris de pe august 10, 2018 în pur şi simplu

 

amintiri

 

foto: © adina colţea