RSS

răgazul din clipă

 

cresc râuri în lacuri și broaște

la uși

răbdarea băltește

cărarea

garduri înțeapă

lumina la colțuri

de stele

umbrele trec

de zăbrele

cresc poduri adânc suspendate

între maluri

în vise surpate

cresc goluri

în pâinea sătulă

de miez

și țurțuri de gând

sub tâmplele ninse

din care sar așchii departe

de trunchi…

 

ograda bunicii are obloanele trase

de mult nu mai cad stele

în ea

carul mare cândva

astăzi e cuib

pentru păsări

 

 

 

 
4 comentarii

Scris de pe Martie 15, 2017 în pur şi simplu

 

sense and sensibility

 

foto: © adina colţea

 
 

emoții

 

secunde fragile

aleargă prin carne

de sticlă –

trup de clepsidră

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Februarie 27, 2017 în pur şi simplu

 

felii de zbor

 

din bulgări de cuvinte

se sfărâmă

soare

săgetat până la cer

în umbre delicate

fire desprinse din ghemuri

de stele

deșiră lumină

în zâmbete

caier

pe degete torc

nerăbdări

tăcut răsucite

sub piele

 

adânc printre oase

răsar licurici

nerisipind lumina

ce bate în inimă

din aripi

 

 

 

 
2 comentarii

Scris de pe Februarie 8, 2017 în pur şi simplu

 

de-mersuri

 

în inima pașilor

curge sângele

cărării

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Ianuarie 27, 2017 în gânduri de şase, pur şi simplu

 

lumea mea

 

uneori se întâmplă să crezi că lumea e a ta. nu ca ceva care ți se cuvine, cu tot ce e în ea, ci ca pe o acasă, care te învăluie într-o blândă îmbrățișare în care te simți dorit și în care ți-e cel mai bine.

se spune mult și des că singuri ne naștem și singuri trecem dincolo de murire, da eu nu cred că e chiar așa… suntem singurii răspunzători de stările și nestările noastre, rătăcind în căutarea unei lumi, timp de o viață, asta da. dar putem oricând da mâna cu oameni, cu pasări, cu pietre sau scoici, ne putem amesteca cu iarba, cu marea, cu soarele ori cu nisipurile când fierbinți, când răcoroase… nu suntem singuri, ci uneori însingurați și asta pentru că nu găsim mereu bucuria de a ne culege nesingurătatea din mărunte aplecări…

se întâmplă uneori să simți că lumea e a ta și te copleșește o nesingurătate infinită, de parcă lumea toată se întoarce spre tine, cu zeci de brațe gata să te cuprindă și zeci de guri care te strigă pe nume. de parcă ea, lumea, e făcută pentru tine, să te încapă și să te umple de bucuriile regăsirilor tale în fiecare bătaie a inimii ei. ajunge să fii în voia pașilor, dăruindu-i cărări și ea te va lua de mână cu crengi, cu frunze, cu valuri, cu nori și cu zâmbete arcuite pe chipuri de oameni, și mai adânc, în inimile lor.

e o bucurie uriașă, strânsă din bucurii mici și nemarginită cât o fericire, vă spun… eu am trecut prin ea și încă o port în mine, ca pe o lume întreagă… a mea!

 

 

 
2 comentarii

Scris de pe Ianuarie 21, 2017 în pur şi simplu

 

dinți de noapte

 

urme de pași atârnă

de stele

și fulguie friguri

suite-n copaci

crengile trunchiului gând

aproape se frâng

sub fostele frunze

zmeie din păsări turtite

în cuvinte umblă

pe vârfuri de sfori

fără capăt

tăcerile șuieră știrbe

minciuni ce tulbură

ape

 

nicio altă zi nu s-a mai înnoptat

atât de devreme

îndărătul ferestrelor luminate

lumea așteaptă

să bată din palme

 

 

 
2 comentarii

Scris de pe Ianuarie 14, 2017 în pur şi simplu