RSS

rădăcini de paşi

 

pământul crăpat

de orizonturi neatinse

se întinde leneş

sub mersuri îmblânzite

numai coarnele melcului

ca două păpădii tremurând

în bătaia secundelor

împing lumea

dincolo de capăt

 

 

Reclame
 
Scrie un comentariu

Scris de pe iunie 15, 2018 în pur şi simplu

 

filosofie de trăire

 

abia ajunşi la capătul puterilor, începem să nu mai obosim. probabil că avem nevoie de cenuşă pentru a învăța rostul vetrei… al vetrei de sine.
e multă rostire în pietrele ce mărginesc focul şi multă scânteie în vederea nenăscutei cenuşi. puţin e numai răgazul lemnului crăpat. şi mirosul arderii până la os. până la osul fiecărei clipe…

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe iunie 1, 2018 în pur şi simplu

 

uitare

candoarea nu-i floarea
ci rădăcina
privirii

 


foto: © adina colţea

 

 

 

gânduri de-o joacă


sunt ca un pui ce îşi plămădeşte oul…

uite, pe aici îmi voi scoate brațele aripi, iar aici, pe linia punctată, va crăpa coaja luminii dezvelindu-mi zborul…

nimeni nu ştie cu câtă migală îmi pregătesc devenirea. numai stelele, uneori, alunecă străluciri pe bolta mea, curbată în afară. şi atunci e ca şi cum aş privi într-o uriaşă oglindă. zâmbesc. pe fruntea mea aleargă vise. şi-n colțul genelor răsare luna.

o să fiu cea mai frumoasă găsire, îmi spun. şi adorm fericită, în brațele nenăscutelor clipe…

 

 

 
Un comentariu

Scris de pe mai 8, 2018 în pur şi simplu

 

sâmbure

 

aripa

e întotdeauna

primul pas

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe aprilie 30, 2018 în pur şi simplu

 

muguri de pasăre

 

din geana dimineţii

îmi fac tatuaj

pe glezna aripii

şi mă avânt desculţă

spre capătul lumii

zâmbetului meu –

aşa i-am spus îngerului

zilele trecute

la cafea

mi-a tras cu ochiul

şi s-a scuzat două minute

dar nu s-a mai întors

pe fundul ceştii lui

cu litere din zaţ scria

„priveşte în sus”

 

pe cer

zâmbetul meu desena

continente…

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe aprilie 10, 2018 în pur şi simplu

 

sub talpa cărării

 

ca un ghem ciufulit

rătăcindu-şi rostogolirea

prin ciulinii uitării

m-am prins în năvodul

propriei deveniri

şi fără să ştiu

m-am umplut de stele

acum număr pe degete

timpul pierdut

şi fac noduri batistelor

neplânse

din care înalţ zmeie

pe cerul ca o pânză

legată la ochi

 

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe aprilie 1, 2018 în pur şi simplu