de câtă magie ai nevoie pentru a te întoarce în tine – m-a întrebat socotind încruntat stelele care cad.
am ridicat din umeri aşa cum ridici din sprâncene şi am tăcut alte câteva răsărituri. nu ne-am mai întâlnit de atunci, deşi mi-a promis că va fi lânga mine.
am zâmbit de multe ori între timp, dar niciodată ca astăzi, când m-am privit din urma paşilor şi am văzut cum stelele îmi cad în păr, iar lumea se opreşte în ochii mei, ca fluturii pe petale. şi a mai fost ceva. o emoţie adâncă, un fel de îmbrăţişare înlăuntrul secundelor, din care imediat s-a desprins soarele şi o felie mare de cer a căpătat culoarea părului meu…
Reclame
