mi-am cumpărat o pereche de pantofi
galbeni ca miezul de ou
vânzătorul mi-a șoptit
că pot umbla cu ei
prin soare
i-am cerut și ochelari
dar a refuzat să îmi arate ultimele modele
spunând că ochii mei trebuie să rămână
mereu în lumină
am zâmbit privind împrejur
după alte tânjiri
însă el mi-a întins mâna
ca și cum vizita s-a încheiat
și făcându-mi cu ochiul
mi-a strecurat în palmă ceva
ce semăna perfect cu un sâmbure
de stea
pe o aprigă pantă
de lume răsfrântă
în priviri se caută
mirarea
strigată pe nume
chemarea se uită
peste umărul clipei răstignite
pe garduri
în poala lunii
se gudură stele
ce nu vor să cadă
purta ochelari
şi nişte blugi albastru indigo
ca urmare mersul lui
era o copie fidelă
a dorinţei de mers
în seara aceea
blugii erau lângă uşă
ca un câine cu lesa în gură
lătrând din coadă
hai, eşti gata?
mă zorea de parcă ne ştiam
dintotdeauna
apoi s-a întors brusc
şi m a privit cu blândeţe
avea mâinile legate
însă fără mirare
din liniştea umerilor
au început să-i crească
nemaivăzute aripi
cu cât vorbea mai mult
aripile deveneau tot mai mari
şi spaţiul dispărea
ca orice lucru de prisos
abia când a râs prima oară
mi-am dat seama că e aievea
ştiaţi că atunci când îngerii râd
timpul zboară?
între maluri
năpădite de vise
podul ruginit
de minciuni prinse
în nituri
scapără
în urma pașilor
dâre de adevăr
foto: © adina colţea
să traversezi deșertul pe timp de zi, la cârma propriei mașini, e mai mult decât doar plăcere. e un fel de bucurie neîntâmplată ce crește înlăuntru și se revarsă de o parte și de alta a șoselei tăvălindu-se desculță prin nisipurile când aurii, când roșiatice. gândurile iau forma dunelor unduind blând orizontul înmuiat în soare. tufele sălbatice par niște petece de lenjerie intimă nebrănduită ce acoperă pe alocuri goliciunea deșertului, lasând înadins felii dezvelite, ca să incite poezia privirii. pielea nisipului se zgribulește delicat sub abia atingerile vântului. soarele îmbrățișează patern întreg necuprinsul, adăugând străluciri și umbre magnifice ce desăvârșesc bucuria oricărui martor, fie el și numai în trecere.
noaptea, în schimb, e cu totul altfel. întunericul mușcă din toate părțile, iar singurătatea se așază pe umeri ca o haină croită pe măsură. nisipurile tac în adâncul neființei lor, accentuând acut nevăzuta nemărginire. gândurile zboară ca niște zmeie scăpate din mâini, ce se pierd netulburate în zare. și toate rosturile nerostite se strâng în jurul măsurii norocului de a fi în trecere prin clipe și a oarecum neîmpăcării de a fi singurul membru al juriului care deliberează starea de fericire…
aaa… și mai e ceva. în oazele deșertului, vara, se consumă curmale proaspete. e prima oară când m-am înfruptat din fructul abia copt, neuscat, nealterat de timp și de intenția de păstrare…
e o minune!
oprește-te!
urlă din gură de piatră
stânca tocită la colțuri
de vise
privind peste umărul cerului
la chipul omului împietrit
în demersuri…
oprește-te,
Sisife!
