caii caută un loc să şadă
luna-ncearcă să ne vadă
iarba cere să te-ntindă
noaptea vrea să-i fiu oglindă
piatra-i gata să mă tacă
verbu-i la un pas de dacă
ploaia-n tălpi ne şchioapătă
trupul umbră-şi capătă
mărul muşcă adânc din mine
verdele îţi vine bine
ochiul se aruncă-n mare
orizontul vrea culoare
degetele frâng lumina
aripile-şi uită vina
roşu curge din pahare
setea se prelinge-n zare
caii locul nu-şi găsesc
stele-n iarbă se topesc
copacii te rătăcesc
păsările-n lung mă cresc
unde-i luna?
chiar acuma…
Etichete: aripi, cai, copaci, deget, iarbă, luna, măr, noapte, ochi, orizont, piatra, ploaie, păsări, rosu, stele, trup, verb, verde
Din zâmbet mai ales
cresc aripi uriaşe
ce întind orizonturi,
albastre dimineţi,
de par a fi poduri…
Un vârf de condei
tocmit dintr-o rază
de soare albastru
desenează cuvinte,
pe-o plajă fierbinte…
La polul opus,
din clipe îngheţate
şi zăpezi neuitate
curg râuri albastre,
în eternitate…
În urma unor paşi
ce-aleargă spre mare,
din ţipăt de şoapte
un pescăruş albastru
recită în zare…
În tăcerile pline
de zâmbet şi culoare
un dor se alintă,
oftând albastru,
în armonii de chitare…
Etichete: albastru, aripi, cafea, chitare, condei, dimineti, dor, eternitate, mare, orizont, pescăruş
A dărui
este a da
spre vedere,
aşa cum ochiului
i se dă orizontul
şi zbaterea
flămândă
ce încovoaie linia
subţire şi prelungă
până străpunge lumina,
iar ţipătul ei
crapă de ziuă
secunde
neîncăpute vreodată
în arcuiri
de cuvinte…
Etichete: arcuiri, cuvinte, daruire, linie, ochi, orizont, secunde, tipat, vedere, ziua
Un blog cuminte şi... cu suflet! 