Înăuntrul numelui meu…

 

Număr lumină

pe degete

linse de soare…

 

Culeg ploaie

în palme

îndoite de cer…

 

Întind zâmbet

înapoi

printre râsuri de stele…

 

Chemare eu sunt

şi nu vreau

să pier…

 

 

 

În ziua de apoi…

 

Voi smulge cuiele

din prinsoarea zâmbetului

înrămat în culori,

voi muşca buzele

până la ochi,

peste pleoape,

ca să vezi

că nu vezi (bine).

Voi linge mirările

pe degete,

într-o limbă

necunoscută ţie,

iar trupul

ţi-l voi mângâia

de orice miros

de ieri, ori de mâine.

Voi topi gheaţa

spartă-n cuvinte,

iar când apa

ne va ajunge la glezne,

voi lăsa vecinii

să ne privească

îmbrăţişarea

în ochi.

 

 

Publicitate

 

Ziua nopţilor deschise

 

Printre fluturi,

ce-şi cuibăresc primăvara

în stomacul unui vis

sătul de iarnă,

ziua îşi numără aripi

ce ies din tiparele

culorii,

ca şi cum cineva ar picta

elefanţi

pe albul ghioceilor…

Degete mirate

de lumină

duc mâna la portofel

şi, fără să clipească,

ochii plătesc

câteva zâmbete.

Restul de emoţii

vin din urmă

în gara unei tăceri,

unde noaptea e poftită

în vagoane.

 

 

 

Căderi din cuvânt

 

Cazi,

degete în păr

şi alintări

uitate în gând,

zâmbet în soare

şi buze

pe trupuri de şoapte

ascunse-n cuvânt.

Cazi

şi azi,

hai, cazi

şi lasă-te

să mă prind…