RSS

Arhive pe etichete: zbor

în susul zborului

 

primul

e al viselor cu aripi mici

și al nerăbdărilor imediate

prin doi și trei

de obicei

trec gânduri ce lasă în urmă

dâre de pași

de la cinci în sus e atâta lumină

că nici nu știi ce să alegi

când stewardul te întreabă

ceai sau cafea?

sub șapte când privești

parcă lași în urmă

deșertul

și zbori mai departe

până când aripa miez îți atinge

în cele mai pitite unghere

nemărginirea

abia atunci vei deveni una

cu ideea de zbor

și vei ști

în tot sângele simțirii vei ști

că împlinirea ta va rămâne

în al nouălea cer

pentru totdeauna…

 

 

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe Octombrie 13, 2016 în pur şi simplu

 

Etichete: , , , , , ,

lecții de zbor

 

pași

peste urme de pași

șerpuiesc nisipuri

cu vedere la mare

 

cuvinte

chemări lângă veniri

în cuvinte

apropie zarea

și marea în cercuri

smaralde

 

aripi pe frunze

pe ape

zbat zboruri

în stoluri

spre țările calde

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe August 16, 2016 în pur şi simplu

 

Etichete: , , , ,

aer prim

 

dintre aripă și zbor

începe

primăvara

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Martie 1, 2016 în gânduri de şase, pur şi simplu

 

Etichete: , , ,

Sonata în DO(i) Major

 

O herghelie de stele

întinde lumină

pe frunţile norilor

cai

ce-şi flutură coama din iarba

puţină

ruptă albastru de verde

din rai…

 

La capătul străzii din ciobul

de sticlă,

pe-o margine ruptă

cu ochi minunaţi

o pasăre floare pe-un vârf de-abis

vede într-un miez de oblică

noapte

lumina ce râde-n petale

de vis…

 

Într-un colţ de zâmbet

de lună

în murmur de cântec de paşi

se arcuiesc ştrengar

litere albe cu talpa nebună

de rătăcire

prin timpul fugar…

 

Cu ochii închişi în cuvinte

şi aripi crescute în tălpi

alerg pământ de-aduceri

aminte

prin iarba crescută peste dureri

şi tremur pe buze muşcate

de cer

zboruri nefrânte…

 

 

 
6 comentarii

Scris de pe Ianuarie 18, 2016 în pur şi simplu

 

Etichete: , , , , , , , , ,

crede și vei deveni…

 

trezeşte-te!

strigă aripa stângă către jumătatea ei dreaptă. trezeşte-te! deschide-ţi ochii şi vezi-ţi lungul pasului, că n-ai să găsești nicio aripă într-însul.

aripa dreaptă, mai plină de viaţă şi dornică de zbor, şi-a imaginat, într-o singură clipire, întinderea penelor răsfirate în lumina răsăritului şi a zâmbit senin o nerăbdare..

ei, nu… uite! şi, nebună de fel, se şi aruncă în golul dintre cele două scurte tăceri imediate.

ho, nebuno, că nu vreau să zbor şi nici tu nu poţi, fără să mă tragi după tine… trezeşte-te! a spart tăcerea aripa nevisătoare, risipind curcubeul abia arcuit peste dimineaţa lor.

nicun trezit! ce-ţi veni? suntem orice vrem. iar aripa e primul gând. primul dor. din aripă poţi creşte stea, da? sau te poţi odihni frunză, ori iarbă, de vrei să te întinzi verde… poţi fi prima care atinge ploaia, sau ultima care vede amurgul pe geana orizontului rotund… poţi fi oriunde, cât ai clipi şi orice…

auzi că n-avem aripi… mai bine mai pune  o cafea şi hai să ne înfoiem visele, uite ce lumină e afară…

auzi? pe tine nu te strânge uneori lumea asta, pe margini? pe la colţurile rotunjite în gol, de parcă ne-am ţine în braţe într-un fel de ou, în formă de gogoaşă? … ca într-un cocon parcă, așa…

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Ianuarie 13, 2016 în cuvinte de poveste, pur şi simplu

 

Etichete: , , ,

Verde viu

 

Niciodată nu vorbea despre dorul de amăgire, despre setea nebună de evadare sau plăcerea infinită a rătăcirilor dezordonate prin labirintul căutărilor interioare. Nu putea. Cuvintele se prăbuşeau, pur şi simplu, într-o prăpastie a tăcerii.

Orice amânare a zborului pe aripi de gând, orice întârziere a cufundării în sine îi crispa seninul feţei într-un spasm de disperare. Trăia, de la o alunecare la alta, ca într-un somn fără vise. Părea că totul pluteşte în jurul lui, ca şi cum gravitaţia ar fi dispărut pe o altă planetă, iar o stare de letargie l-ar ademeni, irezistibil, în fiecare clipă.

Cum e acolo, bunicule? Cum e de unde vii?

Ochii îi străluceau de bucuria vederii şi mâna-i tremura în căutarea unui sprijin… Acolo frunzele nu se usucă niciodată, nu se îngălbenesc şi cad în sus, cad pe cer, nu pe pământ, iar în zilele cu soare, e un verde senin, de parcă-ai fi într-o lume de smarald…

Altceva nu-şi amintea. Repeta mereu aceeaşi poveste cu cerul înverzit şi aluneca iarăşi, un timp nedefinit, în apatia unui zâmbet pierdut printre amintiri uitate pe un chip absent.

Nu înţelegea şi nu se sinchisea de gravitatea termenilor folosiţi de medici. Zâmbea. Îi plăcea cum suna “amnezie” pentru că semănă cu “poezie”, iar el era un poet, înainte de toate. Până şi supliciul permanentei reîntoarceri avea ceva din poezia nerostită a propriei nemuriri…

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Decembrie 3, 2014 în cuvinte de poveste, pur şi simplu

 

Etichete: , , , , , , , , ,

încolţirea ideii de zbor

 

mugure

de aripă,

început

de pasăre…

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Noiembrie 9, 2014 în gânduri de şase, pur şi simplu

 

Etichete: , , , , ,