O herghelie de stele
întinde lumină
pe frunţile norilor
cai
ce-şi flutură coama din iarba
puţină
ruptă albastru de verde
din rai…
La capătul străzii din ciobul
de sticlă,
pe-o margine ruptă
cu ochi minunaţi
o pasăre floare pe-un vârf de-abis
vede într-un miez de oblică
noapte
lumina ce râde-n petale
de vis…
Într-un colţ de zâmbet
de lună
în murmur de cântec de paşi
se arcuiesc ştrengar
litere albe cu talpa nebună
de rătăcire
prin timpul fugar…
Cu ochii închişi în cuvinte
şi aripi crescute în tălpi
alerg pământ de-aduceri
aminte
prin iarba crescută peste dureri
şi tremur pe buze muşcate
de cer
zboruri nefrânte…
Un blog cuminte şi... cu suflet! 