O herghelie de stele
întinde lumină
pe frunţile norilor
cai
ce-şi flutură coama din iarba
puţină
ruptă albastru de verde
din rai…
La capătul străzii din ciobul
de sticlă,
pe-o margine ruptă
cu ochi minunaţi
o pasăre floare pe-un vârf de-abis
vede într-un miez de oblică
noapte
lumina ce râde-n petale
de vis…
Într-un colţ de zâmbet
de lună
în murmur de cântec de paşi
se arcuiesc ştrengar
litere albe cu talpa nebună
de rătăcire
prin timpul fugar…
Cu ochii închişi în cuvinte
şi aripi crescute în tălpi
alerg pământ de-aduceri
aminte
prin iarba crescută peste dureri
şi tremur pe buze muşcate
de cer
zboruri nefrânte…
Etichete: aripi, cai, herghelie, iarbă, lumina, luna, rai, stele, vis, zbor
O piatră de lumină
ţinută-n iarba nopţii
de veghea unui vis
neîncăput în marginile unui gând
începe zorii clipei
din dâra unui soare
pe-o nerăbdare
de cuvânt.
În susul unei urme,
ce încă mai nechează
neterminate amintiri,
cresc curcubeie albe
din balta unui cer,
de-a cărui tulburare
(te rog) să nu te miri.
O mână de dorinţe,
cu degetele-ntinse,
să scape de la mal,
caută culori în ploaie,
rotund ca să le întindă
pe şaua unui cal.
Un zâmbet mai înalt
îşi caţără arcuirea
în susul inimii
de vis
şi şerpuieşte-n joacă
prin albia unor şoapte,
spre trupul crengii de cais,
ce-n lemnnul verde ascunde frica
timpului rămas
până departe…
Etichete: cal, cer, creangă, culori, departe, iarbă, inima, lumina, mal, noapte, piatra, ploaie, soapte, soare, timp, urma, vis
oile,
ca ploile,
culcă iarba
ca şi degetele barba
albă-n susul
verdelui.
păsările,
chipurile,
leagănă zarea
ca şi zâmbetul marea
desculţă-n josul
cuvântului.
nu crezi,
dacă nu vezi?
hai, pune degetu’ …
Etichete: barbă, chipuri, cuvant, deget, iarbă, mare, oi, ploi, păsări, verde, zambet, zare
caii caută un loc să şadă
luna-ncearcă să ne vadă
iarba cere să te-ntindă
noaptea vrea să-i fiu oglindă
piatra-i gata să mă tacă
verbu-i la un pas de dacă
ploaia-n tălpi ne şchioapătă
trupul umbră-şi capătă
mărul muşcă adânc din mine
verdele îţi vine bine
ochiul se aruncă-n mare
orizontul vrea culoare
degetele frâng lumina
aripile-şi uită vina
roşu curge din pahare
setea se prelinge-n zare
caii locul nu-şi găsesc
stele-n iarbă se topesc
copacii te rătăcesc
păsările-n lung mă cresc
unde-i luna?
chiar acuma…
Etichete: aripi, cai, copaci, deget, iarbă, luna, măr, noapte, ochi, orizont, piatra, ploaie, păsări, rosu, stele, trup, verb, verde
Streaşina secundelor,
învechită de oftaturi,
picură umbre
deasupra ochilor uitaţi
de culoare.
Caii curg verzi
peste iarba mirată
de soare.
Păsări nebune
tremură copacii
neînfrunziţi
de-aşteptare.
“eu nu sunt bătrân
sunt străvechi”
spune poetul
în trecerea noastră
prelungă
prin el.
Etichete: copaci, culoare, iarbă, marţi, nichita, oftat, poet, păsări, secunde, streaşină, străvechi, umbra
Păsările uitate de zbor
îşi cară aripile
prin tramvaie
aglomerate.
Mai adânc,
prin galerii îngropate,
mult sub soare,
sângele lor neînaripat
curge târât
pe peroane goale
de sensuri.
“atenţie se închid uşile”
în secunde metalice
scrâşnesc
printre dinţi nevorbiţi
rânjete ruginite,
ce se preling din oftaturi,
ca bezna lipicioasă
din tunelurile negre
pe cerul gurilor
de aerisire,
astupate, de mult,
cu tăceri
de lumină.
Opriţi gările,
stingeţi lămpile
din televizoare,
mai repede!
Etichete: aripi, beznă, guri, gări, iarbă, lumina, lămpi, peron, păsări, rânjet, sânge, soare, televizoare, tramvai, tunel, tăceri
Un blog cuminte şi... cu suflet! 