Cad înţelesuri
din capul locului
unui cuvânt
ca nişte bulgări rupţi
din zăpada unor oameni
de pământ…
cad
şi se sparg
în culori, în lumini
ciobite la colţuri
de gând…
în sus, peste ele,
cerul se întinde târziu
şi aprinde,
rând pe rând,
noime adânci
ca împăcări
dinspre stele…
Lasă-mi literele să ierneze
şoapte,
până înmuguresc flori
ce-ngheaţă timpul
în fereşti.
Lasă-mi visele să gonească
încurcate
în coamele cailor nebuni
de verzi…
şi degetele să deseneze
cuvinte
pe trupul fiecărui gând,
de la un capăt la altul,
ca şi când…
Lasă-ţi ochii să râdă
culori,
pe marginea fiecărei linii
încăpute în palmele
unei clipiri,
până când, din cer
te-mbujorează-n gând
o geană de lumină.
Lasă-ţi aripa să ningă
zbor de fluturi
nebuni de albi
şi degetele să pună-n cui
tăcerea,
ca apoi, râzând,
să ne privim în ochi
zăpada,
ca şi când…
Opriţi ninsorile
sub câteva felii
de cer.
Prea multe cărări
amuţite-n zăpadă
se tânguie de dorul
unor urme de paşi…
Daţi soarele mai tare,
pe câteva chipuri
şi mijiţi ochii,
să nu orbiţi
fericirea unor iubiri
sleite de tăceri
fără umbră…
Vorbiţi mai puţin
despre voi şi oasele
durerilor voastre,
şi mai ales nu frângeţi
lumina.
Lăsaţi luna să ne vadă
cuvintele,
ce încă mai au de zâmbit…
Sub cetini neninse
stau gânduri şi doruri
în culori nepereche
aşteptând sărbătoarea
din carte.
Zâmbete se întind,
cu gust de mere coapte,
împodobind amintiri
din copilăria unor ierni
neuitate.
Dorinţe rostite,
în clipe mirate,
pândesc în hârtii colorate
să împlinească aşteptări
imediate.
Colindători se opresc
şi trec praguri de suflet
cu firmituri de bucurii
şi turtă dulce,
amestecate.
Urmele noastre
în zăpada neaşternută
merg mână în mână,
şi ne duc
mai departe…
Un blog cuminte şi... cu suflet! 