E frig în semnul de-ntrebare (?)

 

Lasă-mi literele să ierneze

şoapte,

până înmuguresc flori

ce-ngheaţă timpul

în fereşti.

Lasă-mi visele să gonească

încurcate

în coamele cailor nebuni

de verzi…

şi degetele să deseneze

cuvinte

pe trupul fiecărui gând,

de la un capăt la altul,

ca şi când…

 

Lasă-ţi ochii să râdă

culori,

pe marginea fiecărei linii

încăpute în palmele

unei clipiri,

până când, din cer

te-mbujorează-n gând

o geană de lumină.

Lasă-ţi aripa să ningă

zbor de fluturi

nebuni de albi

şi degetele să pună-n cui

tăcerea,

ca apoi, râzând,

să ne privim în ochi

zăpada,

ca şi când…

 

 

Publicitate

 

Povestea merge mai departe

 

E toamnă.

Pe cealaltă parte a inimii

cad gânduri

ascunse în frunze neverzi

şi litere rupte

din lumi de cuvinte

ce dor nepăsarea

când nu le mai crezi…

Fă toamna mai mică

în glasul privirii

şi strânge-mi în zâmbet

inima toată,

pe ambele părţi,

până când,

din gândul culorii

curg râuri de vise

ce murmură lin

bucuria de noi

dimineţi…

 

 

 

Printre cuvinte

 

Îmi plac oamenii care ştiu să trăiască în cuvinte.

A locui un cuvânt înseamnă să-i vrei îmbrăţişarea, să-i ierţi scârţâitul literelor, să-i deschizi larg vocalele, ca pe nişte ferestre, să intre, mereu, gânduri proaspete. Să-i găseşti rime, seara, la ceas de poveste şi să-i alinţi formele, ascunse printre sensuri, să-i şopteşti doruri, pe care să le poarte prin cântece şi poezii… să-i dai culoare dimineaţa, din nerăbdarea rostirii şi gust să-i dai, din savoarea jocului, dar mai ales să-l iubeşti neîntrerupt, cu mereu proaspăt începute netăceri…