netimp

 

înlăuntrul clepsidrei

inima nisipului

bate secunde.

 

 

 

Împacă-mă cu ploaia

 

În capul locului

ochii joacă

ruleta

rostogolind secunde

de inimă neagră

pe o piatră de moară

stricată.

Nu te supăra, frate,

că-ţi spun…

mă dor umerii tăi

neplânşi de vreme

pe fruntea ceasului meu

şi nu mai rabd

să car în spate

toată setea pământului

din cuvinte.

 

Aruncă-mi zarurile

pe o tablă

de ciocolată neagră

şi hai să udăm cerul

deasupra morilor

de vânt…

 

 

 

A doua marţi după Nichita

 

Streaşina secundelor,

învechită de oftaturi,

picură umbre

deasupra ochilor uitaţi

de culoare.

Caii curg verzi

peste iarba mirată

de soare.

Păsări nebune

tremură copacii

neînfrunziţi

de-aşteptare.

 

“eu nu sunt bătrân

sunt străvechi”

spune poetul

în trecerea noastră

prelungă

prin el.

 

 

 

Visători de cursă lungă

 

Eu, tu,

el, ea

rătăcim

conjugări

pe la colţul

verbelor,

călărind

motive inventate

din nechezatul

unor secunde,

ce altfel

nu trec.

 

 

 

Prea mult praf în ochi de zâmbet

 

Bucăţi rupte

din miez de inimă,

mânjite artistic

cu sângele lor,

peste rame elegante,

cioplite manual

în doruri înlemnite

pe ceas,

stau expuse în lumina

unui muzeu al fricii

de uitare,

în colţurile

unor zâmbete

perfecte.

 

Ceilalţi din noi,

îmbrăcaţi în clepsidre,

varsă secunde

peste mopuri ce spală

urmele de paşi

ale ochilor,

ale gurilor

ascunse în grimase,

ale degetelor ochilor

ce caută să atingă

inimi…

 

Un paradox

strivit zi de zi

în războiul dintre păreri,

un război vechi,

din lemn uscat,

ce abia mai scârţâie

lupta

(cu viaţa).

 

 

 

A da dăruire

 

A dărui

este a da

spre vedere,

aşa cum ochiului

i se dă orizontul

şi zbaterea

flămândă

ce încovoaie linia

subţire şi prelungă

până străpunge lumina,

iar ţipătul ei

crapă de ziuă

secunde

neîncăpute vreodată

în arcuiri

de cuvinte…