Dacă pui mai multe puncte
unul lângă altul
ai o linie.
Dacă pui mai multe linii
una lângă alta
ai un plan.
Dacă pui mai multe planuri,
pe verticală,
unul lângă altul
ai un cub
şi dacă ai un cub,
deja ai
o poezie!
Arhive pe etichete: idee
Frumuseţea din idee
Niciodată nu întrebi aripa dacă vrea să zboare, ori floarea dacă îi place să se alinte. Nu întrebi apa dacă iubeşte curgerea, cu toată liniştea sau tumultul tăcerii fiecărei pietre. Nu priveşti luna cu îngrijorarea singurătăţii, ori teama de întuneric. Nu cauţi înţelesuri în nerăbdarea mării de a reveni la mal, sau de a atinge orizontul, ori în emoţia primăverii de a se regăsi în fiecare mugur de iarbă. Nici de ploaie nu te miri cum nu-şi oboseşte plânsul din nori, iar dimineaţa… să nu uit dimineţile albastre şi proaspete, pe care le îmbrăţişezi cu toată culoarea de care eşti în stare, fără să întrebi de unde vine şi unde încape atâta lumină.
Nu căuta să înţelegi, ci învaţă să crezi. Zâmbetul e bucuria dinaintea cuvintelor, când mirarea te încremeneşte în faţa frumuseţii ca idee. Iar frumuseţea se ascunde, adeseori, în ochii sau în trupul ideii de femeie… femei aripă, femei flori, femei ape, mări sau ploi, femei lună, femei primăveri, femei dimineţi…
Pietrele nu tac
Cine eşti?
Mă întreabă piatra
în trecerea unui pas
peste o secundă
de dor.
Cine ai vrea să fiu?
Mă joc, repede,
cu alunecarea unei idei
peste un zâmbet
de drag.
M-a privit un timp,
apoi mi-a spus totul
într-o singură tăcere:
fii câte puţin
din tot ce-ţi place să fii,
neîntrerupt,
în fiecare pas,
câte o zi…
Aripile ideii de aripi
Dacă vei întâlni vreodată o piatră cu degetele întinse a chemare, să nu te apleci. Nici măcar să nu vrei să-i întâlneşti privirea cerşind mângâiere. Niciodată.
O piatră implorând este însăşi sinuciderea ideii de piatră.
Am văzut o dată un cal oprit în dreptul unei astfel de pietre şi ochii i-au împietrit pe loc, apoi zâmbetul şi, la scurt timp, inima. O inimă împietrită bate mocnit, fără să tresară, iar ochii nu mai clipesc emoţia. Un cal împietrit nu va mai necheza niciodată bucuria şi nu va mai galopa vreodată vântul.
Fereşte-te de orice e decăzut din idee.
În genere, fereşte-te de orice fără aripi.
Condiţional optativ intens
Dac-ar fi să-mi rătăcesc
printre rime părăsite
verdele, să-l amăgesc
sub senzaţii-ngălbenite,
ţi-ar lipsi?
De-ar fi să-mi râdă norii
cu zâmbetu’ întins pe trup
şi-n păr, nebuni, cocorii,
din ţipăt liniştea s-o rup,
ai vrea să fii?
Dac-o dată, din idee,
aş putea să smulg un os
şi în plânsu’ de femeie
aş ciopli tremur sfios,
oare-ai veni?
Să ai umbră tu, dorinţă, şi să fii?
Un blog cuminte şi... cu suflet! 