black and white

 

închide ochii şi râzi
bucurio
îmi strigă clipa în grabă
trecând

 

foto: © adina colţea

 

 

 

Publicitate

 

Dincoace de cer

 

O piatră de lumină

ţinută-n iarba nopţii

de veghea unui vis

neîncăput în marginile unui gând

începe zorii clipei

din dâra unui soare

pe-o nerăbdare

de cuvânt.

 

În susul unei urme,

ce încă mai nechează

neterminate amintiri,

cresc curcubeie albe

din balta unui cer,

de-a cărui tulburare

(te rog) să nu te miri.

 

O mână de dorinţe,

cu degetele-ntinse,

să scape de la mal,

caută culori în ploaie,

rotund ca să le întindă

pe şaua unui cal.

 

Un zâmbet mai înalt

îşi caţără arcuirea

în susul inimii

de vis

şi şerpuieşte-n joacă

prin albia unor şoapte,

spre trupul crengii de cais,

ce-n lemnnul verde ascunde frica

timpului rămas

până departe…

 

 

 

A doua marţi după Nichita

 

Streaşina secundelor,

învechită de oftaturi,

picură umbre

deasupra ochilor uitaţi

de culoare.

Caii curg verzi

peste iarba mirată

de soare.

Păsări nebune

tremură copacii

neînfrunziţi

de-aşteptare.

 

“eu nu sunt bătrân

sunt străvechi”

spune poetul

în trecerea noastră

prelungă

prin el.

 

 

 

Ace cu tăceri în vârf de gămălie

 

O mână de gânduri,

un zâmbet pe deget,

o linie de cuvinte

frântă în mai multe

rânduri,

mansarde de vise,

tramvaie înclinate,

fluturi

cu emoţii pe aripi deschise,

bule de aer

plutind amintiri,

ploi calde băltind

sub priviri,

toate curbate ascuns

în orizonturi rotunde

ce par,

de departe,

din vederi de pe munte,

nişte vârfuri de ace,

ca nişte puncte…

 

 

 

Pietrele nu tac

 

Cine eşti?

Mă întreabă piatra

în trecerea unui pas

peste o secundă

de dor.

 

Cine ai vrea să fiu?

Mă joc, repede,

cu alunecarea unei idei

peste un zâmbet

de drag.

 

M-a privit un timp,

apoi mi-a spus totul

într-o singură tăcere:

fii câte puţin

din tot ce-ţi place să fii,

neîntrerupt,

în fiecare pas,

câte o zi…

 

 

 

 

Căderi din cuvânt

 

Cazi,

degete în păr

şi alintări

uitate în gând,

zâmbet în soare

şi buze

pe trupuri de şoapte

ascunse-n cuvânt.

Cazi

şi azi,

hai, cazi

şi lasă-te

să mă prind…

 

 

 

Anul calului

 

1, 3, 4, 6

nechează calul

potcoavele paşilor

în gând…

 

14, 15, 16

flutură coama rebelă

umbrele lunii,

rătăcind…

 

1 unicorn,

2 aripi

şi neapărat alb,

infinit de mult alb

în visul calului, ascuns

în pământul din urma

copitei.

 

 

 

 

A răbda răbdare

 

nu te înghiţi

în muşcătura unei clipe,

prelinge-ţi secunda

pe buzele unui gând,

lungeşte-ţi tăcerea

ce curmă oftatul,

ascunde-nfrigurarea

în podul palmei

frânt,

mai pune o amăgire

pe umerii răbdării

şi tolăneşte-ţi zâmbetul

în faţa focului

ce arde aşteptări…

 

 

 

 

Povestea merge mai departe

 

E toamnă.

Pe cealaltă parte a inimii

cad gânduri

ascunse în frunze neverzi

şi litere rupte

din lumi de cuvinte

ce dor nepăsarea

când nu le mai crezi…

Fă toamna mai mică

în glasul privirii

şi strânge-mi în zâmbet

inima toată,

pe ambele părţi,

până când,

din gândul culorii

curg râuri de vise

ce murmură lin

bucuria de noi

dimineţi…

 

 

 

Întoarcerea vorbei în cuvânt

_

Când lipsa verbului

ţi se zbate

sub tâmple

te opreşti, imediat,

din orice cuvânt.

Te înalţi peste orice urme de şoapte

şi te-ascunzi în tăcere,

până trece bătaia

de vânt.

Îţi muşti pe buze

rătăciri de silabe

şi îneci în lacrimi

orice început de gând.

Fereşte-ţi privirea,

reneagă-ţi auzul

şi, mai ales,

nu te încrede în niciun avânt.

Zâmbeşte.

Numai zâmbirea

poate aduce un verb

înapoi, cu picioarele

pe pământ.

_