RSS

Arhive pe etichete: vant

Întunericul fără copaci

 

Frunze mirate de verde

plăpând

încremenesc soarele

până departe,

departe de vânt…

 

Din trunchiuri albite

în coajă de viaţă,

cresc crengi arcuite

de timp,

ce împletesc coroane

nemaipurtate de regi

decăzuţi

la pământ…

 

În linişti foşnite

pe cărări fără paşi

pădurea ascunde

adânc, în inima ei,

întunericul…

(de care am uitat)

 

 

 
2 comentarii

Scris de pe Iulie 21, 2015 în pur şi simplu

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Înlănţuirea necesară a lucrurilor

 

Frunza crede că vântul i se cuvine, încă de la început. Vântul ştie că frunza e a lui, dornică de unduire încă din braţele pomului, ori anume dăruită zborului, în căderi de cuvânt. Cărarea se alintă şi ea cu bogăţia covorului de frunze, mângâiate de vânt. Numai copacul cunoaşte frunzele ca pe un rost al lui, în bătaia vântului, la marginea cărării, un rost adânc înfipt în rădăcinile pământului… Adevărul începe de mai sus, de deasupra crengilor, dintre stele, de unde lumina fiecărei culori se împarte în dăruiri. Fiecare distanţă din timpul unei frunze poartă numele unui anotimp de emoţii şi fiecare anotimp trăieşte pentru frunza lui.

La fel şi cu sufletele îmbrăcate în oameni. Fiecare zâmbet se arcuieşte într-o emoţie anume inventată în chipul unor secunde, cărora el, zâmbetul, le aparţine cu toată dăruirea. Fiecare pas în verdele pădurii a început cândva să înveţe mersul, pentru a putea fi acolo, exact în clipa acelui zâmbet, iar el, trupul desprins în urma paşilor este parte din pădurea acelei rătăciri, cu drepturi depline asupra luminii din ochiul frunzei purtată de-o adiere de vănt, în miezul unui anotimp deloc întâmplător…

 

 
3 comentarii

Scris de pe Mai 19, 2015 în pur şi simplu

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Împacă-mă cu ploaia

 

În capul locului

ochii joacă

ruleta

rostogolind secunde

de inimă neagră

pe o piatră de moară

stricată.

Nu te supăra, frate,

că-ţi spun…

mă dor umerii tăi

neplânşi de vreme

pe fruntea ceasului meu

şi nu mai rabd

să car în spate

toată setea pământului

din cuvinte.

 

Aruncă-mi zarurile

pe o tablă

de ciocolată neagră

şi hai să udăm cerul

deasupra morilor

de vânt…

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Aprilie 28, 2015 în pur şi simplu

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Întoarcerea vorbei în cuvânt

_

Când lipsa verbului

ţi se zbate

sub tâmple

te opreşti, imediat,

din orice cuvânt.

Te înalţi peste orice urme de şoapte

şi te-ascunzi în tăcere,

până trece bătaia

de vânt.

Îţi muşti pe buze

rătăciri de silabe

şi îneci în lacrimi

orice început de gând.

Fereşte-ţi privirea,

reneagă-ţi auzul

şi, mai ales,

nu te încrede în niciun avânt.

Zâmbeşte.

Numai zâmbirea

poate aduce un verb

înapoi, cu picioarele

pe pământ.

_

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Octombrie 21, 2014 în pur şi simplu, zboruri în sine

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Gând 19

La uşi ferecate,

zadarnic

bate vântul.

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Decembrie 1, 2013 în gânduri de şase

 

Etichete: , , ,