_
Când lipsa verbului
ţi se zbate
sub tâmple
te opreşti, imediat,
din orice cuvânt.
Te înalţi peste orice urme de şoapte
şi te-ascunzi în tăcere,
până trece bătaia
de vânt.
Îţi muşti pe buze
rătăciri de silabe
şi îneci în lacrimi
orice început de gând.
Fereşte-ţi privirea,
reneagă-ţi auzul
şi, mai ales,
nu te încrede în niciun avânt.
Zâmbeşte.
Numai zâmbirea
poate aduce un verb
înapoi, cu picioarele
pe pământ.
_
Un blog cuminte şi... cu suflet! 