Dâre de zâmbet în dimineţi de cuvânt

 

Opriţi ninsorile

sub câteva felii

de cer.

Prea multe cărări

amuţite-n zăpadă

se tânguie de dorul

unor urme de paşi…

 

Daţi soarele mai tare,

pe câteva chipuri

şi mijiţi ochii,

să nu orbiţi

fericirea unor iubiri

sleite de tăceri

fără umbră…

 

Vorbiţi mai puţin

despre voi şi oasele

durerilor voastre,

şi mai ales nu frângeţi

lumina.

Lăsaţi luna să ne vadă

cuvintele,

ce încă mai au de zâmbit…

 

 

Publicitate

 

A trăi trăire

 

Sunt trup

ce respiră emoţii

şi ochi

ce se întind prelung

mijind aşteptarea…

pe buze

tremur nelinişti

şi strâng din dinţii

cuvintelor

să rabde tăcerea…

dar degetele,

vorbesc singure,

negru pe alb

şi zgârie-n şoaptă

mirarea…

Sunt zâmbet

născut din lumină

şi nu voi muri niciodată

iubirea…