O herghelie de stele
întinde lumină
pe frunţile norilor
cai
ce-şi flutură coama din iarba
puţină
ruptă albastru de verde
din rai…
La capătul străzii din ciobul
de sticlă,
pe-o margine ruptă
cu ochi minunaţi
o pasăre floare pe-un vârf de-abis
vede într-un miez de oblică
noapte
lumina ce râde-n petale
de vis…
Într-un colţ de zâmbet
de lună
în murmur de cântec de paşi
se arcuiesc ştrengar
litere albe cu talpa nebună
de rătăcire
prin timpul fugar…
Cu ochii închişi în cuvinte
şi aripi crescute în tălpi
alerg pământ de-aduceri
aminte
prin iarba crescută peste dureri
şi tremur pe buze muşcate
de cer
zboruri nefrânte…
Un blog cuminte şi... cu suflet! 
Jocul De Cuvinte
ianuarie 18, 2016 at 10:53 pm
O plecaciune fac in fata talentului tau!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Adina
ianuarie 20, 2016 at 11:43 pm
jocule, nu te pleca! mă fâstâcesc și nu mă știu juca așa… 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Jocul De Cuvinte
ianuarie 24, 2016 at 8:47 pm
Indiferent de pozitia mea, ai scris o poezie superba! 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Adina
ianuarie 26, 2016 at 12:01 am
mă bucur, jocule. deloc indiferent 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
doarnicol
ianuarie 22, 2016 at 6:50 pm
„lumina ce râde-n petale de vis” 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Adina
ianuarie 22, 2016 at 7:50 pm
râde, râde, nu doar zâmbește.. bucuroasă de venirea ta, doarnicol 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană