în susul zborului

 

primul

e al viselor cu aripi mici

și al nerăbdărilor imediate

prin doi și trei

de obicei

trec gânduri ce lasă în urmă

dâre de pași

de la cinci în sus e atâta lumină

că nici nu știi ce să alegi

când stewardul te întreabă

ceai sau cafea?

sub șapte când privești

parcă lași în urmă

deșertul

și zbori mai departe

până când aripa miez îți atinge

în cele mai pitite unghere

nemărginirea

abia atunci vei deveni una

cu ideea de zbor

și vei ști

în tot sângele simțirii vei ști

că împlinirea ta va rămâne

în al nouălea cer

pentru totdeauna…

 

 

Publicitate

 

Colosal

 

Oamenii mari spun cuvinte mari. Aşa credeam când nu le puteam cuprinde înţelesul.

Apoi am crescut şi unele mi-au rămas mici. Când m-am îndrăgostit am aflat că-ntr-un cuvânt încape o noapte de iubire şi ceru-i plin de vise.

Azi trăiesc în cuvinte. În fiecare câte puţin. Şi bucuria mea nu are margini.

 

 

 

nesfârşire

foto: © adina colţea