Dac-ar fi să-mi rătăcesc
printre rime părăsite
verdele, să-l amăgesc
sub senzaţii-ngălbenite,
ţi-ar lipsi?
De-ar fi să-mi râdă norii
cu zâmbetu’ întins pe trup
şi-n păr, nebuni, cocorii,
din ţipăt liniştea s-o rup,
ai vrea să fii?
Dac-o dată, din idee,
aş putea să smulg un os
şi în plânsu’ de femeie
aş ciopli tremur sfios,
oare-ai veni?
Să ai umbră tu, dorinţă, şi să fii?
Laura Caluian
noiembrie 4, 2014 at 10:54 am
Frumos, diafan, sensibil…. 🙂
ApreciazăApreciază
Adina
noiembrie 4, 2014 at 11:18 am
şi intens 🙂 muţumesc, Laura. mă bucur de vizită şi de aprecieri.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Laura Caluian
noiembrie 4, 2014 at 11:44 am
Cu drag…te ”voi urmări” de acum 😉
ApreciazăApreciază
Adina
noiembrie 4, 2014 at 11:53 am
îmi place să fiu urmărită 🙂
ApreciazăApreciază