RSS

Arhive pe etichete: amintiri

sărbătorile din noi…

 

Îmi amintesc, cu drag, de crăciunurile copilăriei, când întreg universul îşi strângea marginile, ca o îmbrăţişare binecuvântată, la poarta curţii noastre, plină de urme în zăpadă şi dincolo, până în fundu’ grădinii cu cărarea ei de paşi, ţinând în palme casa toată, cu încăperile ei luminate şi cald zâmbite la fiecare freamăt de sărbătoare.

Îmi amintesc cum căldura cuptorului înteţea şi umplea bucătăria cu mirosul de scorţişoară din aluatul de turtă dulce, pe care îl modelam cu bucurie şi îl decoram cu stafide şi miez de nucă, sub blânda privire a mamei… de complicitatea tatei la nerăbdarea noastră, pândindu-l pe Moş Crăciun, pentru noi, prin gerul de afară… Nu pot uita emoţia copleşitoare când îi citeam pe chip zâmbetul acela care urma să anunţe o bucurie… şi apoi năvala dată de toţi deodată, fiecare vrând să vadă primul sacul mare din pânză peticită, lăsat de darnicul, dar grăbitul moş, în faţa uşii, la intrare…

E atât de multă lumină în amintirile crăciunurilor de atunci şi atât de mult dor…

Eu cred că mare parte din nerăbdarea sărbătorilor de astăzi e strâns legată de bucuria aducerii aminte… acele neuitări, atât de dragi, ne poartă, în privri calde, peste timp şi ne învaţă iarăşi, an de an, că în suflet se adună adevăratele bucurii şi că ele, numai ele, bucuriile de suflet, ne fac să fim mai buni…

Crăciun frumos, oameni buni!

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe decembrie 25, 2015 în pur şi simplu

 

Etichete: , , , , , ,

Ochelarii de soare

 

Regrete uriaşe istovesc raţiunea. Gesturi pripite compun haotic dinamica unor instantanee bizare. O geantă cu lucruri inutile, o uşă trăntită cu pofta de a uita tot ce rămane în urmă. Inclusiv ochelarii de soare preferaţi.

În lumina amiezii, genele alungite clipesc amplu, asemeni zbaterii unor aripi, din care îşi iau zborul, pe rând, doruri crescute din iubire. Altele rămân captive între cuvinte nerostite şi ascund umbre de colivii. Ca o cupolă fără ecouri, întreg trupul ei se chirceşte sub crampele amintirilor. Sângele, contaminat de abandonul sensurilor, pulsează convulsiv în ritmul suspinelor.

Cineva o priveşte cu îngăduinţa unui înger. O îmbrăţişare familiară o ridică din adâncul nepăsării. Lacrimi neîntrerupte schimonosesc, aproape amuzant, un zâmbet de acceptare, ce se oglindeşte, deformat, în ochelarii de soare regăsiţi…

 

 

 
 

Etichete: , , , ,

Vertical

 

Clipa te îndeamnă,

uneori,

să te cufunzi în adâncul înstelat,

ca într-un ocean de doruri şi vise

nerostite,

ce îşi străluceşte, orbitor,

împlinirea…

Doar amintirile pot,

atunci,

să împiedice rătăcirea,

ca nişte rădăcini încărcate

de poveste,

ce îşi asumă, tăcut,

fericirea…

Reancorat, astfel,

în prezentul simţirii

vei triumfa, împăcat,

verticala sufletului,

ce poate atinge,

nevinovat,

toate stelele!

 

 

 
2 comentarii

Scris de pe iulie 3, 2012 în pur şi simplu

 

Etichete: , , , , , ,