înflăcărare

foto: © adina colţea

Publicitate

 

Târziu de vară până-n seară

 

Sub o apă

pe o piatră

cât privirea s-o încapă

într-un ochi uitat de gând

curge trup de necuvânt…

 

Sub un lemn

pe o cenuşă

cât o şoaptă strânsă ghem

într-un vis jucat pe foc

arde sânge la mijloc…

 

Sub o stea

pe o lumină

cât timp noaptea rătăcea

într-o rază plânsă-n pas

tremură cercu-n compas…

 

Din pământ

cu ţipăt strâmt

se aude toamna.

 

 

 

În căutarea cuvântului pierdut

 

– Întoarce-l pe dos!

strigă lemnul

din foaie.

– Apasă mai tare!

o retează scurt

vârful tocit

din cărbunele mut:

– apasă, apasă…

ştii că nu-l doare!

 

Numai degetul plecat

din mână

se-ntreabă sfiit

dacă poate ţine pe umeri

întreaga povară

de gând fără aripă

ce cade rănit

în braţele pline

de sânge

ale cuvântului

irosit

ca aurul pierdut

de comoară…