Fă-mă să râd,
mi-a spus, într-o doară,
un brad,
rămas doi paşi
în umbră.
Mi-am îmbrăcat aripile
de înger,
ca să ies bine în poze
şi cu buze pline
de dulcegării
am zâmbit
câte-un început de literă
în braţele fiecărei ramuri.
Râdeau vocale
şi cuvinte întregi,
tot mai surd,
tot mai albe,
până când
a început să ningă
în sus,
pe deal.
Un blog cuminte şi... cu suflet! 