Cu ochii închişi în cuvinte
şi aripi crescute în tălpi
alerg pământ de-aduceri aminte
şi-nalt, peste cer, tremur din aripi
zboruri nefrânte…
O herghelie de stele
întinde lumină
pe frunţile norilor ca nişte cai,
ce-şi flutură coama din iarba puţină
ruptă albastru de verde din rai…
Într-un colţ de zâmbet de lună,
în murmur de cântec de paşi,
se arcuiesc ştrengar
litere albe cu talpa nebună
de rătăcire prin timpul fugar…
La capătul străzii de sticlă,
pe-o margine ruptă dintr-un abis,
o pasăre floare cu ochi minunaţi
vede într-un miez de noapte oblică
lumina ce râde-n petale de vis…
Un blog cuminte şi... cu suflet! 