RSS

Arhive pe etichete: abis

Petale de vis (are)

 

Cu ochii închişi în cuvinte

şi aripi crescute în tălpi

alerg pământ de-aduceri aminte

şi-nalt, peste cer, tremur din aripi

zboruri nefrânte…

 

O herghelie de stele

întinde lumină

pe frunţile norilor ca nişte cai,

ce-şi flutură coama din iarba puţină

ruptă albastru de verde din rai…

 

Într-un colţ de zâmbet de lună,

în murmur de cântec de paşi,

se arcuiesc ştrengar

litere albe cu talpa nebună

de rătăcire prin timpul fugar…

 

La capătul străzii de sticlă,

pe-o margine ruptă dintr-un abis,

o pasăre floare cu ochi minunaţi

vede într-un miez de noapte oblică

lumina ce râde-n petale de vis…

 

 

Publicitate
 
Scrie un comentariu

Scris de pe septembrie 14, 2015 în pur şi simplu

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Sinuciderea unui regret expirat

 

Neantul vine tot mai aproape, neintimidat de pitorescul pretins în culorile sângerate de apusul unui gând declinat pe ambele părţi. A deprins mişcarea din copilăria valurilor mării ce muşcă tot mai adânc ţărmul, din dorinţa de a trăi pe picior desculţ de orice dezamăgiri, de orice neîmpliniri…

Neclintirea paşilor, încremeniţi în tăcere, pe marginea nevăzută a unui abis, căscat din nesomnul disperării unor cuvinte disparate, e la fel de înfricoşătoare ca şi dorinţa de a îngropa iubirea nerostită, într-o scoică mititică, precum speranţele unor nevăzute dimineţi.

Numai amintirea florii de colţ şi a umbrelor prelungite intenţionat pe plaiurile unui dor înecat în bucuria unor clipe cândva fermecate, mai întinde, timid, un zâmbet desfigurat pe chipul unor tresăriri aproape uitate…

Există vreun nume pentru starea de sine când vrei să alungi definitiv păreri de rău, al căror timp a depăşit rostul oricărui gând? Se numesc cumva, oare, bucăţile de suflet exilate din trupul durerii, care nu mai aparţin niciunei simţiri?

Oamenilor fără ţară li se mai spune bozgori – ce rezonanţă respingătoare, anume alcătuită, parcă, pentru o totală izgonire, din lumea celor ce zâmbesc…

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe decembrie 15, 2014 în cuvinte de poveste, pur şi simplu

 

Etichete: , , , , , , , , ,