RSS

Arhive pe etichete: stilou

Nunta de fier

 

De câte ori aprindea bricheta, fie şi numai din plictiseală, îmi aminteam de hârjoneala din hambar, în serile când turna afară cu găleata, de zici că se rupea cerul în hohote de plâns.

O aprindea în joacă, îşi lumina faţa, cât să-i văd zâmbetul prefăcut tâmp şi îmi trăgea cu ochiu’ îndemnându-mă să-i privesc ultimul tatuaj. Era un vierme încolăcit de gâtul unei sticle de whisky, din care ieşea, triumfător, un stilou cu peniţă aurie, pătată artistic de câţiva stropi grei de cerneală. Mă întorceam cu faţa spre fereastră, să nu mă vadă cum râd, iar el, foarte serios, îşi plimba degetele, ca şi cum ar scrie cu stiloul legendar, pe spatele meu, romane de dragoste, cu crime şi pedepse, cu hoarde de cai înaripaţi, cu sacrificii din iubire, cu unicorni iubind girafe… Degeaba râdeam de atâta gâdilat şi încercam să scap de vârful peniţei inspirate. El o ţinea una şi bună, că o să mă duca la altar şi o să fiu mireasa lui preferată, cu pielea iscălită de un mare artist şi visător, cu stilou la purtător.

Era atât de bun când scria, că nu-i puteam refuza niciun cuvânt, niciun rând şi nu mă puteam opri din zâmbit. I-am promis, ca vom inventa o sărbătoare a noastră, ceva tare de tot, de exemplu “nunta de fier” şi atunci, la aniversarea noastră, ca să-i arăt cât de mult mă bucur de el, o să-mi fac şi eu primul tatuaj: o călimară mereu plină, cu cerneală albastră ca marea din ochii lui, ca să mă poată scrie neîntrerupt, neobosit, nemuritor…

 

 

 
2 comentarii

Scris de pe noiembrie 22, 2014 în cuvinte de poveste, pur şi simplu

 

Etichete: , , , , , , , , ,