Printre fluturi,
ce-şi cuibăresc primăvara
în stomacul unui vis
sătul de iarnă,
ziua îşi numără aripi
ce ies din tiparele
culorii,
ca şi cum cineva ar picta
elefanţi
pe albul ghioceilor…
Degete mirate
de lumină
duc mâna la portofel
şi, fără să clipească,
ochii plătesc
câteva zâmbete.
Restul de emoţii
vin din urmă
în gara unei tăceri,
unde noaptea e poftită
în vagoane.
Un blog cuminte şi... cu suflet! 
DANIEL GRITU
martie 22, 2015 at 6:53 pm
Deci, cat de tare !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Adina
martie 23, 2015 at 9:29 am
„cât-ul” tău este trimiterea fermă la superlativul măsurii unei încântări spontane, sper…
mulţumesc, Daniel 🙂
ApreciazăApreciază
alma nahe
martie 28, 2015 at 11:49 pm
Eu îmi deschid mai ales după-amiezile, exact când să ațipească în vagonul de dormit. Zilele trecute, am văzut o duzină de ghiocei grăsuni și exact la elefanți mă dusesem cu gândul.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Adina
martie 29, 2015 at 8:10 pm
după amiezile aţipite sunt numai bune de deschis, mai ales în zilele cu soare leneş, în legănarea vagoanelor de (a)dormit primăveri… 🙂
mă bucur, alma nahe, de acelaşi gând la elefanţi. mai spune-mi când se potriveşte, să ştiu să-ţi zâmbesc, cu drag!
ApreciazăApreciat de 1 persoană