După ce ai ţinut,
strâns,
în căuşul vorbelor
toată culoarea
şi parfumul
ideii de petale,
e ciudat
să crezi
că floarea, singură,
ştie să vadă…
E ciudat să vezi
că soarelui din tine
i-au crescut dinţi,
“ca să muşte din nori”
îţi spui…
şi taci,
uneori.
Ea îţi răspunde
(mereu)
cu zâmbetul ei
în floare…
Un blog cuminte şi... cu suflet! 