„Du-mă fericire-n sus, izbeşte-mi tâmpla de stele”

până când

cele două jumătăţi sortite regăsirii

vor recompune întregul,

ce poate defini

zborul,

dincolo de timp şi spaţiu,

redând universului

credinţa în iubire !

 

Un singur trup,

numai odată al meu,

striveşte nemărginirea …

pierzând contur,

întregul ia forma,

întru esenţă,

a iubirii absolute …

O singură dată

definitiv !

 

Copleşită de emoţia trecerii între clipe,

cu oasele încordate,

disper sensul

ireversibilităţii !