Fereastra mea

 

Pe sub arcuirea timpului,

ca un curcubeu

sprijinit pe două suflete

ce nu s-au atins niciodată,

am deschis o fereastră

cu vedere spre dimineaţă.

Mă oglindesc în ea,

desculţă,

cu inima în dreptul soarelui

şi chem albastrul

să mă îmblânzească.

Mă joc cu degetele

prin zâmbete ciufulite

şi înşir pe pervaz

boabe de cafea alintate.

Deschei, cuvânt cu cuvânt,

cămaşa uitării

şi-mi las pielea

să respire-n cercuri.

Îmbujorarea din priviri

o prind în păr

şi-mi place când roşul, uneori,

se prelinge pe buze…

Într-o bună zi

o să-mi iau eşarfa

şi o să-mbrăţişăm amurgul

cu ochi închişi

şi repetate şoapte

stropite cu vin…

 

Publicitate