Aripi de inimă neagră

 

plângi…

mă îndemnă rânjind,

neîmblânzit,

chipul de arhanghel prelung,

fără de umbră.

 

fiecare frică a ta

mi te aduce

o cădere

mai aproape.

fiecare întuneric,

oricât de alb,

curge lacrimi,

ce dor în idee

posibile renunţări…

numai la celălalt capăt

de orizont vertical,

înspre mine,

răsar nelumini

rupte din umbra alunecării tale,

pas cu pas,

de gând temut,

praf cu praf

din sfărâmări

de cuvânt uscat

în tăceri

ca de lut…

 

hai, plângi… mai adânc,

înspre mine…

 

 

Publicitate

 

Vertical

 

Clipa te îndeamnă,

uneori,

să te cufunzi în adâncul înstelat,

ca într-un ocean de doruri şi vise

nerostite,

ce îşi străluceşte, orbitor,

împlinirea…

Doar amintirile pot,

atunci,

să împiedice rătăcirea,

ca nişte rădăcini încărcate

de poveste,

ce îşi asumă, tăcut,

fericirea…

Reancorat, astfel,

în prezentul simţirii

vei triumfa, împăcat,

verticala sufletului,

ce poate atinge,

nevinovat,

toate stelele!