RSS

Arhive pe etichete: rana

Vals siamez

 

lumină

pierde umbra rănită

prin găurile sparte-n zid

de tăceri

 

întrerupte

linii de întuneric

lasă frigul să-și intre

urletu-n oasele frânte

de rana

deschisă-n vedere

 

prea lungă luna

pălește

din umbră uitarea

rămasă în urmă

de ieri

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe ianuarie 29, 2016 în pur şi simplu

 

Etichete: , , , , , ,

Îngerii nu plâng niciodată

 

Mi-am pus inima,

aşa zgâriată,

într-o pungă de plastic,

când îngerul

îmi tăie calea:

“ce crezi că faci?”

mă dojeni, părinteşte.

– îmi caut un loc

în timp,

la umbra uitării,

să-mi cos gânduri

pe rană,

să vindec tăceri…

“ştii tu că asta vrei?”

mă înţepă degetul

vorbei înaripate.

– simt.

tot ce ştiu e simţire.

Încerc să mă vindec,

i-am spus,

ca să nu mai irosesc sânge

în lacrimi.

Mi-a zâmbit îngăduitor:

“rostul sângelui

e să crească aripi,

iar lacrimile

să umple versuri.

Nu să te vindeci

trebuie,

ci să-ţi găseşti

poezia.”

 

 

 
9 comentarii

Scris de pe februarie 8, 2015 în cuvinte de poveste, pur şi simplu

 

Etichete: , , , , , , , ,

Exerciţiu de imaginaţie

 

Când aşteptarea

întinde sufletul

între fiecare două secunde

ce se îndepărtează lent

una de alta,

scrâşnind durerea

trecerii prin sine,

dorul devine trup

pentru carnea dorinţei

şi oasele cuvintelor

nespuse…

punctul

ochiului închis

se alungeşte

prelung şi firav,

ca o lacrimă

ce picură ascuns

peste rana timpului

adânc deschisă…

şi dâra ei,

nerătăcită urmă,

devine linie subţire

ce îmbracă trupul

gol de speranţa

adevăratei umbre…

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe iulie 22, 2014 în pur şi simplu, zboruri în sine

 

Etichete: , , , , , , , , ,