Adânc, printre stele

 

I-am recunoscut râsul

zglobiu, nealterat,

în cascade rotunde,

ca nişte mărgele

din sticlă colorată,

vesele şi pline de lumină,

numai bune de asortat

în zilele de fericire.

Am făcut doi paşi

până la marginea lumii,

apoi ne-am aşezat

să privim cerul,

de sub noi.

Mă ţinea de mână,

strâns,

să nu cumva să alunec

printre stele…

Semeni cu vulpea,

mi-a spus.

Şi inima mea

a clipit

de emoţie…

 

 

Publicitate