RSS

Arhive pe etichete: mers

Iarna ramelor albastre

 

Colț cu îndoiala arcului

de lună

pe o creangă deformată la un colț

de stea

invers

încolțește șovăiala

răsturnată dintr-un mugure

de pas.

Verdele-i alunecă înapoi

în primăvara

viitoarei ningeri adusă

aminte

de oprirea unui ceas.

Nenăscute frunze galbene

amărui

nu apucă toamna

sâmburelui  mers.

 

Sus

pe marginea boltită

fără lună cad

lumini

din stele ce se pierd

înalt și des.

 

 

Publicitate
 
Scrie un comentariu

Scris de pe februarie 20, 2016 în pur şi simplu

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Între patru ochi

 

ia staţi, am zis

cu privirea lăsată

până în tălpi

cu voi ce-i?

şi mai ales

ce vă mână-n picioare?

 

vina pe ochi

a dat repede

prima

şi lumina clipită

în umbra din spate

 

a doua

s-a fâstâcit

că pe limbă-i cresc păsări

şi cai şi poteci…

 

a oftat

una singură

şi a tăcut

apoi a zâmbit ca într-un vis

ţinut în palme

 

apăsat şi răspicat

cea mai mare din ele

mi-a spus

că mersul nu-i deloc

ceva întâmplător

ci limpede se-aude pasul

numai în inima cărării

da?

 

ce să mai zic?

în secunda ce umblă

grăbită pe ceas…

eu sunt mereu în urma lor

cu un pas

 

 

 
4 comentarii

Scris de pe decembrie 22, 2015 în pur şi simplu

 

Etichete: , , , , , , ,