Acum ori niciodată

 

În fiecare dimineaţă îşi lipăie tălpile desculţe pe gresia călduţă şi îşi împleticeşte paşii leneşi prin tot apartamentul confort sporit, frecându-se la ochi cu mâna stângă, în timp ce dreapta ciufuleşte ştrengăreşte părul despletit. Ai zâmbi a iubire să o vezi cum se prelinge pe lânga perete, în cămaşa albastră, marimea L, cu mâneci răsfrânte şi încă urme de ruj pe gulerul cândva apretat…

Când deschide frigiderul, mâna îi tremură spasmodic şi nu se linişteşte până nu scoate papirusul învelit cu grijă în foitaj franţuzesc, cu aromă de lămâie. Aşa i-a spus ei ţiganca din staţie de la Izvor, că dacă vrea să-i vină inspiraţia, să ţină hârtia descântată în sertarul de deasupra congelatorului, cel puţin 12 ore. Şi neapărat să deschidă pachetul, pe stomacul gol şi să nu scrie nicio literă până când soarele nu trece de buza dealului din faţa casei. Ideea cu lămâia a fost a ei şi era tare încântată.

Se îndreaptă ţinitit spre ghiveciul din care se revarsă luxuriant un ficus uriaş şi incredibil de verde şi scoate cu grijă o cariocă, bine mascată între frunze. Să fie pregătită.

Se aşează numai pe jumătate, pe unul din scaunele înalte de la bar, unde îşi aprinde, nepărat de la chibrit, o ţigară lungă de foi, adusă special din Cuba, de un prieten călător şi pasionat de literatură. Trage cu poftă fumul fin, lasă capul pe spate, în timp ce închide ochii, pentru a vedea clipa în toată frumuseţea ei.

Adio sevraj, adio anonimat. Încă puţin şi lumea întreagă va deschide ochii a mirare şi încântarea nu va avea sfârşit…